În această perioadă suntem îndemnați să facem ceva ce nu
ne vine în mod natural să facem: să stăm departe unii de ceilalți.
Ni se solicită să suprimăm impulsul profund uman și anume
conexiunea și să nu ne reunim în grupuri. Distanțarea socială ne
testează capacitatea umană de cooperare, însă astăzi, tehnologia ne
ajută să rămânem în contact, chiar dacă acest mod de comunicare nu
înlocuiește în totalitate interacțiunea față în față. Anxietatea pe
care o trăim în aceste momente ne învață toleranța incertitudinii
și acceptarea faptului că anxietatea este o parte integrantă a
experienței umane. Cercetările arată că oamenii tind să
supraestimeze cât de rău vor fi afectați de evenimente negative și
subestimează cât de bine pot face față și se potadapta la situații
dificile. Unii dintre noi ne confruntăm cu frustrarea și
plictiseala pentru că nu putem participa la activitățile obișnuite
de zi cu zi. Panica i-a făcut pe mulți dintre noi să cumpere
cantități inadecvate de consumabile și alimente. Ce putem
face?
Pentru sănătatea noastră emoțională, atât de importantă,
astăzi putem să ne bucurăm de tehnologie și să fim recunoscători
pentru ea.
Chiar și în această perioadă, românii își păstrează
simțul umorului, putem vedea asta pe rețelele de socializare.
Umorul este un mecanism de apărare care funcționează.
Tot online-ul ne oferă posibilitatea vizionării de filme
și cititul de cărți.
Este util să ținem și o dietă de știri. Să ne limităm la
30 de minute în ceea ce privește știrile legate de
virus.
Acest virus ne dă ocazia să facem lucruri pentru care
până acum poate nu am avut timp: să facem, de exemplu, curățenia de
primăvară, să desenăm, să colorăm, să creăm ceva hand made,
Pinterest-ul ne oferă multe exemple.
Putem apela la poezie, muzică și rugăciune.
Toate acestea ne vor crește imunitatea
psihică.
Așadar, #stămacasă, #rămânemconectați și
sănătoși.
Instagram PaginaDePsihologie