Ne pregătiserăm cu o zi înainte şi scule şi momeală,
eram blindaţi şi gata pentru orice luptă... nici măcar n-am putut
să dorm, simţeam că va fi o zi deosebită, simţeam cum va trage...
ho-ho-ho, ce vise-mi făceam... pe la 3 noaptea am plecat, a venit
Marcel cu maşina, un claxon şi fuga... cine oare ne mai putea
opri?... la 4,40 eram pe malul Prutului, era super, nu bătea
vântul, nu ploua... repede ne-am pregătit lansetele şi am
aruncat... şi-am stat preţ de patru ore, cred că undiţele făcuseră
păianjeni... nicio trăsătură..."ce-ai tot presimţit? văd că nu luăm
nimic" mă apostrofează Fane... şi mie-mi părea rău dar simţurile nu
mă înşelaseră până atunci... soarele începuse să-ncalzească tot mai
tare, mă uit pe luciul apei şi văd o învolburare şi stolul de peşti
mici năuciţi cum porneşte-n toate direcţiile... am privit apa,
aşteptam al doilea atac, a venit după nici cinci minute la vreo
zece metri distanţă.. atunci m-am hotărât „am să-ncep să linguresc
puţin” le-am spus prietenilor... am deschis trusa, am ales un
wobler pe care dădusem o căruţă de bani, un wobler superb, în
culori naturale, un peştişor auriu cu o paletă care-l făcea să
treacă prin apă ca un peştişor ameţit ... am făcut o montură cu un
forfac de oţel, am pus un antirăsucitor şi-o pană şi-am aruncat de
pe mal... am nimerit exact unde stătea pentru că s-a speriat şi-a
sărit... am aruncat iar şi iar preţ de o jumătate de oră, aruncam
şi mulinam fin, în salturi mici, să-i dea impresia unui peştişor
bolnav... trebuia să mă apropii de el ... apoi m-am hotărât, m-am
dezbrăcat şi-am intrat în apă până la brâu... era ca un făcut,
aruncam în stânga, el sărea în dreapta... aruncam în dreapta, el
sărea în stânga... prietenii râdeau de pe mal deşi le spuneam mereu
"am să-l iau".
După aproape o oră simt cum atacă, de fapt i-am văzut
spinarea cum venea ca o şalupă spre wobler... l-am inţepat la fix,
la prima zbatere am crezut că-mi rupe şi firul şi lanseta, era
miraculos şi avea atâta putere-n el... şi-am început să-l plimb şi
să-l înec cu aer, a fost multă luptă acolo... Fane a intrat şi el
în apă cu minciogul să mă ajute să-l prind dar nu-l puteam aduce în
zonă... după mai mult de o jumătate de oră a început să obosească
şi să nu mai rupă atât de tare... intraseră şi Marcel şi Mitică în
apă să m-ajute... făcuserăm toţi patru un careu şi-l ţineam sub
control... într-un târziu am reuşit să-l aduc să intre cu capul în
minciog şi Fane l-a fixat cu un genunchi în mal iar apoi am sărit
toţi pe el să-l scoatem afară... era o minunăţie de clean, nu
văzuserăm vreodată un clean aşa de mare, un record cu siguranţă,
aproape patru kilograme ... iar când l-am prins de operculi şi l-am
ridicat s-a crestat sub propria-i greutate... ce minunăţie, ce
minunăţie, mare cât un elefant... he, he, he...
Urmareste proza scurta | scenarii | carte
