Peste 100 de morţi în inundaţiile din Sri Lanka (nou bilanţ)

Peste 100 de persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren provocate vineri de ploile musonice din Sri Lanka, au anunţat sâmbătă autorităţile, în contextul în care în ţară au început să ajungă ajutoare din India, relatează AFP. Centrul de gestionare a catastrofelor (DMC) a precizat că numărul persoanelor decedate urcase sâmbătă la 103, de la bilanţul oficial de 91 de morţi vineri. De asemenea, 113 persoane sunt date dispărute. Nu mai puţin de 230.000 de persoane au fost evacuate din locuinţele lor din părţile de sud şi de vest ale ţării, lovite cel mai puternic de ploile musonice. Militarii au efectuat operaţiuni de căutare în zonele afectate de alunecări de teren. Forţele aeriene au desfăşurat cinci avioane pentru operaţiuni de salvare şi cinci pentru a transporta provizii de urgenţă în satele blocate, în care nu se mai poate ajunge pe drumuri. Ministrul de interne, Vajira Abeywardena, a spus că ploile cele mai intense au...