Peste 200 elevi din raionul Edineț vor beneficia de orientare profesională și ghidare în carieră

  • Postat în Profesional
  • la 17-02-2017 13:34
  • 629 vizualizări

Aceasta își propune proiectul „Orientarea vocațională a elevilor din nordul Moldovei” implementat de Asociația Obștească „Demos”, în parteneriat cu Direcția Educație a Consiliului Raional Edineț, cu suportul Caritas Viena.

Peste 30 pedagogi, psihologi, manageri de instituții școlare, specialiști ai Direcției Educație a Consiliului Raional Edineț s-au întrunit la 16 februarie într-o ședință de informare despre rezultatele proiectului obținute în perioada 2015-2016, precum și despre activitățile planificate pentru anii 2017-2018.

Deși dimensiunea Orientare profesională și ghidare în carieră este încorporată în unele activități didactice și educative ale instituțiilor școlare din țară (modul în cadrul disciplinei „Educație civică”, ore tematice la dirigenție etc.), imactul acestora rămîne a fi încă nesemnificativ, fapt ce îi face pe elevi să fie nedeterminați în alegerea profilului școlar sau profesional chiar și în clasele terminale.

Partenerii proiectului și-au propus începând cu anul 2015 să contribuie la îmbunătățirea conceptului Ministerului Educației „Orientare profesională și ghidare în carieră” printr-o abordare multidimensională cu implicarea actorilor relevanți în procesul de educație a copilului. În acest fel, proiectul facilitează dezvoltarea reformei în educație 2020, prin expertiză, sprijin în procesul de modernizare a şcolii, prin dezvoltare a resurselor umane şi tehnico-materiale, prin transfer de bune practici în domeniu şi monitorizare a progreselor obţinute de către elevi și specialiști.

Rezultatele fazei de pilotare derulate în anii 2015-2016 au demonstrat importanța și necesitatea acestei abordări moderne autentice a orientării profesionale în instituțiile școlare din țară.

Modelul dezvoltat și aplicat de echipa proiectului s-a dovedit a fi eficient, rezultativ cu capacitate de replicarela scară largă. Punctul forte al modelului de orientare profesională și ghidare în carieră propus prin acest proiect este abordarea comprehensivă a dimensiunii de orientare profesională în școală, accentul fiind pus pe interacțiunea: elev – diriginte – psiholog – familie – societate civilă – instituție de învățămînt de specialitate – piața muncii – angajator.

Avînd o metodologie clară, acest model a fost într-un mod adecvat perceput de către specialiștii participanți în proiect, care au contribuit într-un mod participativ la îmbunătățirea și dezvoltarea lui. Astfel, la finele primei faze a proiectului (august-septembrie 2016), 42 elevi din ciclul gimnazial au demonstrat abilităţi sociale mai dezvoltate și au luat decizii responsabile privind viitorul traseu școlar. Aceasta a determinat implementatorii proiectului să-l extindă într-o nouă fază, în perioada 2017-2018.

Specialiștii prezenți la ședință s-au familiarizat cu activiățile fazei a doua a proiectului, 2017-2018, care presupune o îmbunătățire atît calitativă, cît și cantitativă a acestuia. Echipa proiectului va continua aplicarea modelului testat în ciclul gimnazial, care cuprinde etapa de determinare a traseului vocațional, specifică elevilor cu vîrsta cuprinsă între 14 și 15 (16) ani, în Gimnaziul Edineț, LT Gordinești, LT „Pan. Halippa”, Edineț.

Dă clic pentru a vedea prezentarea.

În faza actuală vor participa și alte 3 instituți școlare din raionul Edineț, precum: Gimnaziul Trinca, LT „M. Eminescu”, LT „V. Suhomlinschi”. În ciclul gimnazial va fi aplicat modelul testat în faza anterioară, iar în clasele de liceu specialiștii vor lucra după modelul „Orientare profesională și ghidare în carieră a elevior din ciclul liceal”, care include asistența elevilor de 16-17 ani din 4 licee participante în proiect.

Echipa proiectului prognozează impactul acestuia prin determinarea de către elevii participanți în proiect a propriului traseu școlar/profesional, precum și prin consolidarea și dezvoltarea capacităților profesionale ale psihologilor școlari și a diriginților. Totodată, implementatorii proiectului urmăresc exprimarea unei poziții clare a Ministerului Educației al Republicii Moldova privind actualitatea și necesitatea de asimilare a conceptul de orientare profesională și ghidare în carieră propus de AO „Demos” și Direcția Educație Edineț, precum și aplicarea acestuia la scară națională.

Liliana Samcov, manager de proiect.


Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente