"Era odata o ciocarlie care nu stia daca este fetita sau
baiat. O sa ma intrebati cum este posibil
asa ceva. Avea tot ce ii trebuia pentru a fi o fetita, insa nu
mai voia sa creasca. Adica sa devina
o ciocarlie adulta. Sa fie dorita si curtata de baieti. Si
exact acest lucru nu si-l dorea. Nu ii
placea deloc cand mama ei o lauda in fata prietenelor, pentru
calitatile ei. Ar fi vrut sa ramana
mica, sa treaca neobservata, sa fie remarcata doar de tatal
ei. Lui voia sa ii arate tot ce stia sa
faca pentru a fi el fericit.
Faptul de a creste, a incepe sa-i creasca pieptul, corpul care
se modifica insemna sa descopere
ca nu mai avea nici o speranta sa devina baiat. Parca nu v-am
spus, stiti ca avea doar surori,
niciun frate?
Atat timp cat lucrurile nu sunt clare pentru ea, o mica
ciocarlie poate spera ca va ramane baiat,
incomplet. Pana de curand ii placea sa se imbrace ca un baiat,
sa se joace cu ceilalti baieti, sa
mearga in atelierul tatalui ei, sa lucreze cu el, sa faca
sport pentru a fi la fel de puternica
precum ceilalti baieti din cartier. O dispera pe mama ei
refuzand sa imbrace rochite, fuste si sa
se joace cu papusile. Facand toate acestea incerca de fapt,
inconstient, sa atenueze dezamagirea
tatalui ei, care si-ar fi dorit atat de mult un baiat.
Incerca sa spuna, in felul ei:
“Vezi, sunt capabila sa fac tot ceea ce ar fi facut baiatul
tau, in cazul in care ai fi avut un
baiat.” Astfel, pentru ea, a-si vedea corpul schimbandu-se si
devenind asemenea surorii ei mai
mari, i se parea ceva insuportabil, nedrept si
innaceptabil.
Intr-o zi, a intalnit la malul unui rau, o ciocarlie care avea
cam aceeasi varsta ca si ea. Aceasta
ii zambi, apoi o intreba daca ii era sete si ii spuse ca era
acolo o balta cu apa proaspata de unde
bause si ea.
- Vad ca nu esti prea fericita azi.
- Da. Se vede asa de clar?
- Bineinteles, penele tale sunt sterse, ai privirea pierduta
in ganduri mohorate, chiar si ciocul
tau pare cam derutat. Stii de ce esti atat de derutata?
- Da, insa nu am vorbit cu nimeni niciodata despre asta.
- Probabil ca este vorba despre ceva foarte intim, foarte
personal, din moment ce nu ai vorbit
cu nimeni pana acum.
Si mica ciocarlie, devenind mai increzatoare, in spuse,
plangand:
- Nu vreau sa cresc mare. Nu vreau sa devin ca surorile mele
si ca mama mea.
- Nu vrei sa cresti, vrei sa ramai mica?
- Nu vreau sa imi dezamagesc tatal. Le critica mereu pe
surorile mele cu privire la felul in
care se imbraca, vorbesc, la gusturile lor legate de
cantareti, de baieti. Are intotdeauna de facut
o remarca dezaprobatoare cu privire la una sau la alta dintre
ele. Eu as vrea atat de mult sa ma
accepte asa cum sunt. As vrea sa ii seman, sa am aceeasi
profesie ca si el, sa ma imbrac la fel
ca el, sa am aceiasi prieteni ca si el.
- Asadar, ai fi dispusa sa treci pe langa viata ta, sa incerci
sa pari altceva decat ceea ce
esti, sa fii iubita pentru o aparenta si astfel sa risti sa nu
te respecti si chiar sa renunti sa
iti dezvolti toate calitatile tale de ciocarlie!
- Sunt foarte mirata de ceea ce imi spui. Nu mi-am dat seama
care ar putea fi consecintele
atitudinii mele…Ceea ce imi spui acum ma sperie putin!
- Dar eu vreau doar sa te invit sa te respecti, sa indraznesti
sa fii tu insati, sa iti ocupi
propriul tau loc si sa iti asumi riscul de a fi iubita pentru
ceea ce esti tu si nu pentru ceea
ce iti imaginezi ca vrea celalalt sa vada in tine.
In acea seara, cand mica ciocarlie se intoarse la cuibul ei,
isi simtea aripile mai usoare, inima
mai libera, ochii mai plini de viata.
Exista intalniri care ne permit sa ne reconciliem cu ceea ce
este mai bun in noi insine."
Extras din cartea "Povesti pentru a iubi, povesti pentru a ne
iubi", Jacques Salome, Editura
Ascendent
