Articol din seria „Povești din Cotroceni”,
realizată la inițiativa asociației Incotroceni – Oameni, Idei, Povești

Este cunoscut faptul că prima asociație sportivă din România a fost Societatea de Dare la Semn (adică de tir) București, fondată în 1862. Conform regulamentului, organizația avea ca obiective: „a) Desvoltarea puterei bărbătesci prin eserciții în arta de a trage la semnu; b) De a da ocasiune indigenilor și streinilor a se cunoasce și a se stima; c) Distracțiuni amicale între bărbați onorabili”. La trei ani de la înființare, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat oficial statutele asociației și i-a oferit un teren ce aparținuse mânăstirii Radu Vodă, în viitorul cartier Cotroceni. Suprafața primită de la stat avea să fie alipită la un alt teren, pe care asociația îl cumpărase.

Zona încadrată de Calea Cotrocenilor, Strada Izvor, râul Dâmbovița și panta Dealului Spirei era în mare parte nelocuită pe timpul lui Cuza-Vodă. Până de curând trecuseră pe aici meandrele cursului Dâmboviței, albia râului fiind încă vizibilă. Străzile se puteau număra pe degete: una, numită Notagiu, făcea legătura dintre Calea Cotrocenilor și Strada Izvor; alte două – Elefterie și Sălciilor – se bifurcau la podul din apropiere și mergeau până în Notagiu; iar a patra era o înfundătură denumită Leopardul. La intersecția străzilor Notagiu și Izvor fusese ridicată celebra fabrică de bere a lui Karl Oppler, iar lângă aceasta se afla terenul pe care Societatea de Dare la Semn București a amenajat prima bază sportivă din România.

De fapt, nu era chiar o bază sportivă, ci un parc ce funcționa pe post de poligon de tragere. Localnicii îl spuneau Șiștad, o variantă stâlcită a cuvântului german Schießstand, care înseamnă poligon de tragere. De altfel, pe planul Bucureștilor realizat de maiorul Dimitrie Pappasoğlu în 1871, pe terenul Societății de Dare la Semn apare denumirea „Tiru’ German”. Proprietatea fusese între timp extinsă, în 1868, când noul domnitor, Carol I, a încuviințat cedarea unei noi porțiuni, pe timp de 40 de ani. Totodată, s-a hotărât ca asociația să primească o subvenție anuală de la Primărie.

Începutul părea promițător, dar se pare că Societatea de Dare la Semn București nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. În joc apăruse și o altă asociație, Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică și Dare la Semn, cunoscută și sub numele de Tirul, înființată în 1867. Multe persoane, atât din acele vremuri, cât și de astăzi, confundă cele două organizații, ceea ce a dus la o serie de confuzii asupra cărora nu are rost să zăbovim. Important este că noua asociație s-a dovedit a fi mai utilă, contribuind la popularizarea sportului, organizând mai multe concursuri, introducând probe noi. Pe scurt, a reușit să fie mai activă și să se adreseze unui public mai larg, în timp ce Societatea de Dare la Semn București era o organizație destul de închisă, majoritatea membrilor fiind persoane cu statut social și financiar superior: mari proprietari de pământ, oameni politici, ofițeri de rang înalt. În aceste condiții, autoritățile statului au considerat că este mai util să sprijine asociația ale cărei activități erau benefice pentru un segment mai larg al populației. Domnitorul Carol I, care încă din primul an de domnie oferise trofeul „Colanul de argint” cu ocazia serbării anuale a Societății de Dare la Semn, a desființat acest obicei în 1874, iar Primăria a încetat să ofere subvenția, aceasta fiind redirecționată către Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică și Dare la Semn.

Însă se pare că succesele acestei din urmă asociații vizau în special celelalte sporturi de care se ocupa și mai puțin tirul. Mai târziu, sportivul Neagu Boerescu atrăgea atenția că tirul era „un sport în decădere lentă dar sigură. Cauza: lipsa de organizație și de inițiativă și scumpetea enormă a armelor și munițiunilor. Singurele manifestațiuni de tir din anul acesta au fost concursurile generale de tragere organizate de Societatea de Dare la Semn, la standurile ei de tir dela Oppler, cari se vor ține din nou în luna Octomvrie”. Iar „Anuarul sportiv” din 1939 scria că „[tirul] este la noi sportul care, deși cel mai vechiu, nu a reușit a păși încă la o organizare care să cuprindă: nu numai massa tuturor acelor pe cari pasiunea vânătorească le pune de timpuriu o armă în mână; dar însăși massa cea mare a tineretului românesc care ar trebui să se întreacă la tragerea în țintă așa cum se întrece la joc în horă și la vorbă în șezătorile satului. Gândul ăsta așteaptă de-atâta vreme neîmplinit”. Deși era cel mai vechi sport practicat în mod organizat la noi, tirul a rămas mult timp mai degrabă o activitate desfășurată în timpul liber de un segment restrâns al populației.

Revenind la Societatea de Dare la Semn București, aceasta și-a continuat activitatea și fără sprijinul statului, bazându-se pe contribuțiile membrilor, dintre care mulți erau persoane cu averi considerabile. Au existat încercări timide de atragere a unui public mai larg. De exemplu, în 1890 apărea următorul anunț: „Societatea de dare la semn din București anunță că, cu începere de Duminecă 8 Aprilie, se vor urma în toate Duminicele exercițiile de dare la semn în localul acestei societăți din strada Davila, la care vor fi bine primiți și amatorii ce nu sunt membri ai societăței”. Acțiunile asociației se desfășurau anual într-un interval limitat de timp. Concursurile aveau loc bianual, în lunile mai, respectiv în august-octombrie, iar în restul timpului se făceau ocazional antrenamente. Ținând cont de acest lucru, dar și de mărimea mai mult decât suficientă a proprietății, aceasta era în mod curent închiriată altor entități. Au avut loc aici sute de evenimente dintre cele mai variate: petreceri, serbări câmpenești, festivități de tot felul, diverse evenimente sportive, manifestări culturale, adunări politice, întruniri ale unor asociații culturale, profesionale sau de caritate. De asemenea, era unul dintre locurile preferate de practicanții duelului, un obicei popular printre oamenii politici, ziariștii și ofițerii de la acea vreme. Un eveniment atipic care a avut loc în parcul sportiv din Cotroceni a fost „o nouă demonstrație publică și gratuită cu invențiunile” inginerului Sava Rogozea. „E vorba de aparatul nou de aplicat proiectilelor de război menit să reprime reculul, detunătura, ghinturile și lumina”, explica un cotidian de epocă.

Tot din presa vremii putem afla cum se desfășurau evenimentele asociației. Erau numite serbări, fiind întotdeauna însoțite de câte o petrecere cu mâncare, băutură, uneori chiar și lăutari. Din cronicile ziarelor pare să reiasă că principalul motiv al adunărilor erau aceste banchete, activitatea sportivă fiind doar un pretext. De exemplu, în 1872, cu ocazia împlinirii unui deceniu de la înființare, o publicație ieșeană relata despre partea sportivă a evenimentului doar că „de la 8 1/2 oare până la 5 oare după amează, urmă tragerea, numai cu o mică întrerupere. Frequența membrilor de și nu era foarte mare, dară toți erau plini de animațiune”, descriind apoi pe larg toast-urile rostite la „ospățul minunat” care a urmat în grădina din Cotroceni. La ora 9:30, deci după 13 ore, președintele Ștefan Golescu a înmânat premiile la cele trei categorii ale concursului: „tir de precisiune” (de la mare și de la mică distanță), „concurință” (asemenea) și „pistolu”.

Cu timpul, serbările au ajuns să țină între două și cinci zile (cel mai adesea trei), iar probele s-au modificat și ele. De exemplu, în 1903 s-au dat premii pentru tragerea limitată, pistol, revolver, tragerea de concurență, revolver și pistol, tragerea la globuri zburătoare și [tragerea la puncte] negre la carabină. S-a introdus apoi și „tragerea în porumbei sburători”, foarte populară, pentru care se organizau și concursuri separate, dar și „tragerea asupra mistrețului”. Pentru aniversarea a 50 de ani de existență, în 1912, au fost date premii pentru tragere limitată (patru categorii), țintă mișcătoare, tragere la concurență (patru categorii), țintă zburătoare, plus alte șase premii speciale oferite de trei reviste, respectiv de trei persoane fizice. În aceeași perioadă a fost adoptată tragerea la „ball-trap”, adică la discuri sau globuri zburătoare. La un astfel de eveniment a participat și viitorul rege Carol al II-lea, „care a tras vre-o 20 focuri”, după cum scria un ziar de epocă.

În perioada din preajma Primului Război Mondial, asociațiile sportive din România au făcut tranziția către organizații de profil profesioniste. Au început să apară federațiile sportive și să fie organizate campionate naționale. Prima astfel de competiție a fost cea de ciclism, care a avut loc în 1909, la inițiativa ziaristului Luigi Cazzavillan. A urmat, în același an, prima cupă națională la fotbal, iar în 1910 au avut loc alte trei prime campionate: de tenis, de alergări pedestre și de tir. Acesta din urmă a avut loc la poligonul din Cotroceni, ocazie cu care regele Carol I a reluat acordarea „Colanului de argint”, obținut la prima ediție de cunoscutul aviator George Valentin Bibescu.

Dar se pare că perioada a coincis cu începutul problemelor financiare pentru asociație. Un anunț publicat în 1910 arăta că „Societatea de dare la semn București, din strada Carol Davila No. 5, va ține licitație Luni 14 Iunie 1910, orele 3 p. m., pentru darea în întreprindere a restaurantului. În aceiași zi se va vinde cu licitație și fânul din livedea societății”. Doi ani mai târziu, asociația încerca să închirieze întreaga proprietate, după cum se vede dintr-un alt anunț publicat în ziarele vremii: „Societatea de dare la semn, București, str. Carol Davila 9 închiriază parcul, împreună cu restaurantul, bucătăria. Condițiuni avantagioase”. Și în 1916 era publicat un anunț similar.

Soluția salvatoare a venit în 1922, când parcul sportiv din Cotroceni a fost împărțit în urma unei înțelegeri cu Tennis-Clubul Român. Presa anunța că „a avut loc în casa d-lui G. Plagino, președintele «Societăței de Dare la Semn București» o întrunire a comitetelor «Societăței de Dare la Semn» și «Tennis-Clubului Român». Din partea «Soc. de Dare la Semn» au participat d-nii G. Plagino, Al. D. Florescu și Th. Schina, iar din partea «Tennis Clubului Român», d-nii I. Cămărășescu, (preș. clubului), Gr. Caracostea, Neagu Boerescu, Mircea Iconomu și I. Nicolaescu. La această întrunire s’au pus bazele unei înțelegeri între aceste două societăți sportive din cele mai vechi și mai importante din țară. «Tennis Clubul Român» va înființa în splendidul cadru al parcului Societăței de Dare la Lemn din str. Carol Davila nr. 9, opt terenuri de tennis, o urmă de alergări pe jos, un teren pentru sporturi atletice, o piscină, precum și un pavilion cu vestiare și dușe. Se vor ține concursurile de scrimă în plin aer, campionate de tennis, concursuri atletice și alte manifestațiuni sportive. Vor avea loc de asemenea serbări sportive «garden-party», etc.”. Parcul a rămas în continuare în proprietatea Societății de Dare la Semn, Tennis-Clubul Român folosindu-se doar de o parte a terenului.

A urmat o perioadă plină de evenimente sportive cu succes la public desfășurate în parcul sportiv din Cotroceni. Unul dintre acestea a fost găzduirea meciului de tenis dintre România și Italia desfășurat în 1926 în cadrul Cupei Davis. Dar Tennis-Clubul Român avea în portofoliu și alte sporturi. Secțiunea de atletism, de exemplu, organiza anual în Cotroceni un cros de doi kilometri dedicat liceenilor din București. Dintr-un ziar apărut în 1931 aflăm amănunte despre această activitate: „Ca și în anii trecuți, a avut loc ori crossul anual al școlarilor organizat de secțiunea atletică a «Tennis Clubului Român». Crossul, la care au participat școlarii din liceele «Sf. Sava», «Gh. Șincai», «Spiru Haret» și «Comerțul Superior», s-a desfășurat pe terenurile societății de Tir și dare la semn, din str. Carol Davila, pe distanța de 2 km. […] Primului clasat i s-a oferit un tricou, iar următorilor trei, câte o medalie. Pentru obișnuința tineretului școlar cu aceasta ramură de sport, «Tennis Clubul Român» organizează în fiecare Sâmbătă alergări pe teren variat. Cursele la început pe distanțe mici, se vor mări treptat, până când școlarii vor căpăta adevărate însușiri de crossmeni și vor putea concura la crossul național școlar ce are loc în fiecare an”.

Ar mai fi de menționat că, în 1934, Societatea de Dare la Semn București a fost una dintre cele șase asociații care au format Federația Societăților de Tir din România, președintele George Plagino devenind și conducătorul noii entități. În 1946, o parte a parcului sportiv din Cotroceni a fost cedată Băncii Naționale a României în schimbul unei suprafețe din pădurea Tunari, iar restul terenului a fost vândut către aceeași instituție. În motivarea înstrăinării proprietății se arăta că „din cauza întinderii orașului București și a construcțiilor ce s’au făcut în jurul terenului societății, tirul cu arme militare a devenit periculos și din această cauză societatea este nevoită a nu-l mai permite, rezumându-se numai la tirul cu arme de vânătoare și de ce cal.[ibru] 22 cu glonț, care este mai puțin periculos, dar care nu poate să înlocuiască tirul cu arme de război”. Asociația se obliga să folosească suma primită pentru amenajarea unui poligon la Tunari. Banca Națională a construit în fostul parc al Societății de Dare la Semn București baza sa sportivă existentă și astăzi.

Pentru final, mi se pare interesant de amintit cum era numit și localizat de bucureșteni parcul Societății de Dare la Semn. Prima menționare pe care am identificat-o este din 1867, când era anunțat un eveniment „la grădina numită Opler, la stabilimentulŭ de dare la semnŭ”. La sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul veacului următor locuitorii mai descriau locul astfel: „Isvor, strada Davila”, „grădina Darea la Semn (Siștadt) lângă Opler”, „grădina «Darea la semn» (Șiștat), care se află lângă fabrica de bere Opler”, „grădina Societățeĭ Darea la semn, str. Carol Davola No. 5, în dosul berărieĭ coloseuluĭ Oppler”, „grădina de Dare la semn (strada Carol Davila, în dosul coloseului Oppler)”, „grădina de dare la semn, strada Carol Davila, sub coloseul Opler”, „grădina de dare la Semn, str. Carol Davila colț cu Opler”, „grădina Schiestadt (Dare la semn) din str. Davila”, „grădina de «Dare la semn» (Schiestatd) din str. Carol Davila”, „grădina de dare la semn Schiesschtadt din strada Carol Davila No. 5”, „strada Carol Davila (parcul Schiesstadt)”. În anii interbelici s-a păstrat inițial raportarea la fabrica Oppler (devenită Gib), iar ulterior era menționat ștrandul Izvor sau Bragadiru, construit pe locul acesteia. Câteva descrieri din perioada interbelică sunt „str. Carol Davila nr. 9 (Schiesstadt sub Opler)”, „stand-ul societății de dare la semn «Bucureștii» (9 str. C. Davila)”, „pe terenurile Soc. de Tir și Dare la semn din strada Carol Davila (în dosul Fabricei Gib)”, „terenul societății de Tir și Dare la Semn de lângă ștrandul Bragadiru, intrarea prin str. dr. Staicovici din Isvor”, „grădina de «Dare la semn», str. Dr. Staicovici, lângă ștrandul Bragadiru” și „terenul Soc. de dare la semn (lângă ștrandul Bragadiru) pe str. Dr. Staicovici”. Între timp, porțiunea din strada Carol Davila care trecea pe lângă parc fusese redenumită Dr. Nicolae Staicovici.

Andrei Popescu

Bibliografie:
„Adevĕrul”, anul I, nr. 59, 22 octombrie 1888; anul II, nr. 486, 6 aprilie 1890; anul X, nr. 2857, 13 iunie 1897; anul XXI, nr. 7105, 16 iunie 1909; anul XXIII, nr. 7441, 27 mai 1910; anul XXV, nr. 8132, 4 mai 1912.
„Curentul”, anul XII, nr. 4067, 9 iunie 1939; anul XIII, nr. 4507, 29 august 1940.
„Curierul de Iassi”, anul I, nr. 22, 25 august 1868; anul V, nr. 58, 24 mai 1872.
„Cuvântul”, anul VII, nr. 2368, 22 noiembrie 1931; nr. 2369, 23 noiembrie 1931.
„Dimineața”, anul V, nr. 1527, 19 mai 1908; , anul IX, nr. 2935, 8 mai 1912; anul XI, nr. 3663, 17 mai 1914; anul XIX, nr. 5753, 8 noiembrie 1922; anul XX, nr. 5913, 25 aprilie 1923; anul XXII, nr. 6974, 27 aprilie 1926; anul XXIII, nr. 7356, 27 mai 1927; XXVI, nr. 8410, 23 mai 1930.
„Epoca”, anul II, nr. 148, 5 mai 1896.
„Gazeta Transilvaniei”, anul XXX, nr. 73, 17 septembrie 1867.
„Lupta”, anul IX, nr. 1801, 5 septembrie 1892; anul X, nr. 2024, 11 iunie 1893; anul XI, nr. 2344, 16 iulie 1894.
„Monitorul comunal al Primăriei Bucuresci”, anul V, nr. 1, 4 ianuarie 1880; nr. 51, 17 decembrie 1880; anul VI, nr. 27, 18 iulie 1881; anul XI, nr. 38, 28 septembrie 1886.
„Monitorul oficial”, anul CXIV, nr. 105, 7 mai 1946.
„Romanulu”, anul X, 26-27 mai 1866.
„România liberă”, anul I, nr. 96, 8 septembrie 1877; anul XI, nr. 2921, 16/28 mai 1887.
„Universul”, anul III, nr. 607, 5 septembrie 1886; anul VII, nr. 222, 26 septembrie 1890; anul X, nr. 198, 25 august 1892; anul XI, nr. 162, 11 iulie 1893; anul XII, nr. 120, 25 mai 1894; anul XV, nr. 115, 20 mai 1897; anul XVI, nr. 128, 21 mai 1898; nr. 184, 16 iulie 1898; anul XIX, nr. 161, 17 iunie 1901; anul XX, nr. 23 mai 1902; anul XXI, nr. 170, 24 iunie 1903; nr. 284, 16 octombrie 1903; anul XXX, nr. 147, 1 iunie 1910; anul XXX, nr. 121, 5 mai 1912; anul XXXIV, nr. 21, 22 ianuarie 1916; anul XL, nr. 240, 22 octombrie 1922; anul XLIII, nr. 133, 13 iunie 1925; nr. 196, 27 august 1925; anul LIV, nr. 181, 4 iulie 1937; anul LVI, nr. 154, 8 iunie 1939.
„Viitorul”, anul IV, nr. 1034, 27 octombrie 1910.
„Voința națională”, anul VII, nr. 1681, 4 mai 1890; anul XIII, nr. 3528, 21 septembrie 1896.
*** Anuarul Sportiv pe 1938-1939, Uniunea Federațiilor de Sport din România, [București], [1939].
*** Bucuresci, capitala României. [Plan.] Editor și compuitor major D. Pappasoglu, f.l., 1871.
*** Planul și ghid al orașului București de V. Miorini. Edițiune de buzunar, Editura Cartea Românească, București, f.a..
*** Planul Bucureștiului, ridicat și nivelat din porunca d-lui marelui vornic al Departamentului Trebilor din Năuntru Barbu Știrbei, după întocmirea secției inginerești sub direcția specială a maiorului baron Rudolf Artur Borozin, în zilele prea înălțatului domn stăpânitor Gheorghe Dimitrie Bibescu v.v., anul 1846, [copia C. Sfințescu], București, 1915.
*** Planul orașului București. Ediția oficială 1911, [București], 1911.
*** Planul orașului București după ultimele date oficiale. Lucrat în Atelierele Socec & Co., Editura Librăriei Socec & Co., București, 1914.
*** Planul orașului Bucuresci lucrat de Institutul Geografic al Armatei pentru Primăria Capitalei în al XXXIII-lea an al Domniei M. S. Regelui Carol I 1895-1899, [București], 1899.
Nicu ALEXE, Valentin CONSTANDACHE (coord.), Enciclopedia educației fizice și sportului din România, vol. II-V, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2015.
[Autor anonim], Sport în Bucureștiul de altădată…, în: „Sportul popular”, anul XIII, nr. 3279, 27 septembrie 1958.
Neagu BOERESCU, Buletinul evenimentelor sportive, în: „Natura”, anul XII, nr. 11, septembrie 1923.
Mihai CHIPER, Pe câmpul de onoare. O istorie a duelului la români, Editura Humanitas, București, 2016.
Virgil STOIAN, Primul campionat de tragere la semn (tir), în: „Educație fizică și sport”, anul XXIII, nr. 2, 1 februarie 1970.
Dorin ȘTEFLEA, Secvențe sportive din vremea lui Cuza Vodă, în: „Sportul”, anul XXVII, nr. 1151, 24 ianuarie 1971.
Idem, Sport pe vremea lui Cuza-Vodă, în: „Sportul”, anul XXVI, nr. 794, 25 ianuarie 1970.
Ioan TODAN, Prima „societate sportivă” din București, în: „Sportul popular”, anul XX, nr. 4723, 24 iulie 1965.

Andrei Popescu este doctor în istorie, cercetător independent și autor de studii destinate publicării sau circuitului privat. A fost numit doi ani consecutivi (2019 și 2020) „Cercetătorul anului” de Arhivele Naționale ale României „pentru contribuțiile în domeniul valorificării documentelor aflate în păstrarea Arhivelor Naționale ale României”. Specializat în istoria modernă a României (secolele XVIII-XX), cercetările sale se concentrează mai ales pe următoarele segmente: microistorii, biografii, genealogii, elite politice. A publicat până în prezent șapte cărți, printre care: Elita Basarabiei la 1917-1918. Zece personalități care au făcut Unirea (Editura Minerva, 2018), Jean Miclescu. Boierul de la Călinești (Editura Humanitas, 2019), Grigore Filipescu. Viața, activitatea și năzbâtiile unui om politic controversat (Editura Vremea, 2020) și Călătorind prin istorie, alături de strămoși. Povești cu țărani, preoți, învățători, negustori și meșteșugari din secolele XVIII-XX (self-publishing, 2020). Îl puteți urmări pe Facebook sau pe alte rețele sociale (găsiți lista în profilul About.me).

„Oameni și locuri din trecut” este un blog partener al proiectului „Scriem istoria ta”. Puteți solicita realizarea unor articole pe teme de interes pentru dvs. (atâta timp cât ele se potrivesc cu tematica blogului) folosind formularul de contact aflat pe paginile site-ului scriemistoriata.com sau prin e-mail, la adresa [email protected]. Dacă doriți să sprijiniți blogul, o puteți face cumpărând ghidul în limba engleză „How to Find Your Ancestors from Bucharest” sau donând simbolic o carte prin platforma Buy Me A Coffee. Puteți, de asemenea, să împărtășiți articolele cu prietenii sau rudele dvs., ajutând astfel blogul să ajungă la mai multe persoane. Vă mulțumim!