e-atâta profrunzime în noiși atât de puțin ne e timpulîncât ne înfrunzește chipulși ne rămân ochii goicăutăm în profrunzimedar nu vedem trunchiul de frunzedin scoarță ne e trecutuldin firimituri de pâine coacem începutule-atâta profunzime în noicât cer se-ntinde peste apecerem universului speranțesă ne salvăm amândoi- de noi