Titlu original: Demain
Traducerea: Liliana
Urian
Editura: ALLFA
Colecția: Strada Ficțiunii
Bestseller
Număr pagini: 336
Acțiunea romanului gravitează în jurul
filosofului, Matthew Shapiro care predă la Harvard și a Emmei
Lovenstein care ocupă postul de somelier adjunct la un restaurant
din New York. Inițial două personaje care duc o
viață normală.
Zguduit de accidentul soției sale, Matthew rămâne
stors de dorința de a trăi. Singurul motiv pentru care nu își pune
capăt vieții este fetița lor de 4 ani, Emily. Existența lui ia o
întorsură neașteptată în momentul în care achiziționează de la un
târg de vechituri un laptop. Descoperind niște poze în acesta, o
contactează pe vechea proprietară.
Emma, un somelier de excepție reușește să atragă
clienții restaurantului prin impecabile asocieri dintre vinurile
rafinate și mâncărurile sofisticate. Cu toate că are o viață
profesională cum mulți își doresc, cea personală este pe marginea
abisului. Instabilitatea ei emoțională o împinge de multe ori în
brațele sinuciderii, cu toate acestea rezistă atâta timp cât să fie
contactată de Matthew.
În urma unui flux de informații cei doi decid să
se întâlnească. Aceeași zi, aceeași oră, același restaurant, numai
că nu se întâlnesc. Oare de ce?
Cei doi trăiesc în timpuri diferite, el în 2011,
iar ea în 2010 și singurul mod de comunica este acel gadget.
Profitând de această ciudată întâmplare, Matthew îi cere Emmei să
oprească accidentul soției sale, Kate. Râvnind la iubirea de
familie, ea refuză să-i îndeplinească cererea filosofului, cu
scopul de a-i lua locul lui Kate în viitor. Curiozitatea o face pe
Emma să o urmărească pe Kate și să scormonească în trecutul
acesteia care nu se potrivește nicidecum
aparențelor.
Kate plătește un asasin să-i omoare soțul, astfel
încât amantul ei să beneficieze de un transplant de inimă, cei doi
având fenotipul Bombay, o grupă sanguină foarte
rară.
O scenă parcă desprinsă din filmele polițiste,
Emma ajunge la locul destinat asasinării și îl salvează pe Matthew,
împușcând-o pe Kate.
Cum o să afecteze incidentele din 2010, prezentul
din 2011? O să aibă Emma viitorul pe care și-l
dorește?
Amestec de poveste de dragoste, roman polițist și
elemente fantasy, care bine coroborate dau naștere unei scrieri
menite să producă cititorului o poftă de a devora cartea în mai
puțin de o zi. Musso are un stil aparte de a construi destinele
personajelor și de ai face pe cei care lecturează cartea, să se
identifice cu acestea.
Cartea poate fi achiziționată de aici.
Lectură plăcută!