Uzumaki: Spiral into Horror este prima manga pe
care am citit-o și pot să spun că pentru început am ales cel mai
bine, fiindcă Junji Ito este un maestru al horror-ului grafic, un
maestru al situațiilor și al scenariilor morbide. Nu am crezut
vreodată că spiralele ar fi înfricoșătoare sau că un lucru ambiguu
poate lua amploarea pe care a luat-o în această
trilogie.
Acțiunea este plasată în orășelul Kurouzu-cho, unde
încep să apară anumite fenomene stranii ale naturii care implică
spirale, fie ele mini tornade, vârtejuri, cât și simboluri ale
spiralelor regăsite în diferite obiecte. Aceste fenomene stranii ne
sunt transpuse prin experiențele lui Kirie și Shuichi. Shuichi este
cel care descoperă că spirala nu afectează doar natura, ci și
oamenii, pentru că structura infinită începe să-i acapareze tatăl,
pentru că devine hipnotizat atunci când se uită într-o structură
care are formă de spirală. Tatăl devine devine din ce în ce mai
obsedat de design încât dorește și el să devină o spirală, iar
acest lucru îi aduce sfârșitul. Modul în care acesta moare și
urmările îi fac pe ambii tineri să creadă că în orășelul lor s-a
așternut un blestem. Kirie la rândul ei este martoră manifestării
nenorocirilor și simte pe pielea ei cum este să fii victima
spiralei, iar împreună cu Shuichi încearcă să găsească sursa
acestui blestem.
N-am mai fost așa de îngrozit de multă vreme și cu toate
acestea nu voiam să se mai termine. Junji Ito a luat un design
ambiguu, l-a plasat în diferite scenarii și a creat cele mai de
groază momente văzute de mine până acum. Întregul volum are 19
capitole, iar multe dintre ele pot fi citite individual pentru că
focusul sunt pe personajele principale în interacțiune cu alte
persoane afectate de blestem, iar fiecare poveste are un anumit
substrat tematic care poate fi atât social, cât și romantic. Ar fi
ciudat să rezum fiecare poveste în parte și în același timp aș
strica experiența fiecăruia dacă aș povesti fiecare eveniment în
parte, de aceea este important să citești Uzumaki în toată
„splendoarea” ei groaznică. Recomand această carte tuturor fanilor
horror pentru că are multe nuanțe, are multe de oferit și multe
capitole cu siguranță nu le vei uita prea curând.