„— Zice că e război, că în timp de
război nu există rușine.
— Spune-i că
se înșală. Războiul nu exclude decența. O cere, mai mult chiar pe
timp de pace.”
Suntem transportați în Kabul, capitala Afganistanului,
care era un paradis în ceea ce privește viața oamenilor, peisajele,
tradițiile, înainte de invazia sovietică și căderea monarhiei.
Facem cunoștință cu Amir, un băiețel privilegiat, dar care se simte
presat de tatăl său să fie cel mai bun și să nu-l dezamăgească, iar
în cealaltă parte îl avem pe prietenul său cel mai bun, Hassan,
care este modest, din clasa de jos a societății. Treptat narațiunea
pictează o degradare treptată a ținutului, dar și a relației
tată-fiu și a celei de prietenie între cele două personaje
principale. Procesul este ilistrat prind două tablouri temporale:
cel din prezent, în care personajele au imigrat în altă țară și cel
din trecut, care a determinat plecarea.
„Uneori, ochii i se umpleau de lacrimi în timp ce în
citeam pasajul și de fiecare dată mă întrebam pentru cine plângea,
pentru îndureratul Rostam, care își sfâșia hainele de deznădejde și
își turna cenușă peste pletele albite de durere, sau pentru sohrab,
care tânjise în zadar după dragostea tatălui său? Eu, unul, nu
vedeam soarta lui Rostam ca pe un destin tragic. La urma urmei, nu
ascund toți tații, în adâncul inimii, dorința secretă de a-și omorî
fiii?”
Vânătorii de zmeie este un
bildungsroman extraordinar, care
m-a emoționat foarte tare, pentru că m-a încărcat foarte mult, dar
mi-a și oferit o altă imagine a Afganistanului, de care nu știam.
Pe de-o parte, vreau să avertizez orice persoană care dorește să
citească această carte, că nu este un roman pentru oricine, este
despre război și automat vor fi scene macabre. Pe de altă parte,
cartea conține scene de abuz verbal, tortură, viol și suicid, de
aceea ar trebui să aveți grijă, să fiți într-o stare bună din punct
de vedere emoțional, cu voi înșivă, atunci când citiți
romanul.
Tematica este variată pentru că narațiunea
prezintă teme cum ar fi inocența, inițierea, pretenia, familia,
războiul dar și teme cum ar fi iubirea, societatea.
Inocența este bine definită de cei doi băieți, Amir și
Hassan, care au o viață simplă își doresc cel mai tare să câștige
competiția de zmeie și nu au alte griji. O scenă marcantă pentru
mine, care în același timp conturează inocența copiilor, este scena
în care soldatul american îl abordează pe Hassan, descriindu-i cum
i-a denigrat mama. Prietenia este conturată, la
fel, de cele două personaje, dar care este văzută din două
perspective, cea de atunci, când băieții erau inocenți și cea din
prezent, când cei doi sunt la maturitate, trecerea cea mare fiind
conectată de o trădare a unuia dintre băieți, față de
celălalt. Inițierea este în legătură strânsă cu
situația de război, degradarea prieteniei și primul contact sexual.
În cazul de față inițierea este una traumatizantă, inițiată și pe
trădare și neîncredere. Familia este ilustrată
în toate categoriile sociale afgane. Amir face parte dintr-o
familie de rang înalt, Hassan face parte dintr-o familie cu statut
social scăzut și există și alte persoane episodice care fac parte
din familii cu statut social înalt, mediu sau din clasa de
jos. Războiul gravitează în jurul tuturor
temelor, iar personajele sunt afectate de natura neiertătoare a
acestuia.
Zmeul devine un simbol al inocenței, al
inițierii și are o însemnătate semnificativă în roman. Există o
simetrie, pentru că simbolul apare și la început, dar și la sfârșit
și oferă o imagine a prieteniei celor două personaje, pentru că
imaginea zmeului înălțat are ceva dual, oferă o imagine
copilărească, dar în același timp și o destrămare, o ruptură în
viața copiilor.
În ansamblu, Khaled Hosseini a construit un roman
complex, cu multe teme, descrieri extraordinare despre
Afganistan în ceea ce privește obiceiurile, societatea, înainte de
război și treptat, cum tot ținutul parfumat, a devenit o ruină și o
suferință. În același context oferă un contrast între etapele
vieții unui copil, de la preadolescență, la
maturitate, cu toate nuanțele, greșelile și copilăriile
specifice. Mi-a plăcut foarte mult cum au fost conturate
relațiile dintre personaje, pe lângă cei doi prieteni,
referindu-mă la relația tată-fiu, care devenea o povară, datorită
statutului social pe care-l avea tatăl lui Amir în societate. Amir
nu avea calitățile pe care le-ar fi vrut tatăl său și cu toate
acestea el s-a dedicat cititului și mai apoi scrisului, care mai
apoi a devenit o întreagă carieră pentru acesta.
Nota: 10/10
Titlu: Vânătorii de zmeie
Autor: Khaled Hosseini
Editura: Editura Niculescu
Recenzie: Claudiu