Într-o zi de 4 iulie, când se sărbătorește
independența Statelor Unite, Teena Mcguire se îndreapta spre casă
împreună cu fiica ei, Bethie. Nu și-a imaginat vreodată că o
scurtătură te-ar putea aduce în pragul morții, femeia ajungând să
fie atacată și violată în grup de o gașcă depravată de bărbați, de
față cu fiica ei. Lăsată într-o baltă de sânge, între viață și
moarte, Teena este descoperită ulterior de autorități, doar că
trauma dobândită și faptul că e blamată pentru tot ce s-a întâmplat
în acea seară, o face pe femeie să nu-și fi dorit să fi fost
salvată în acea seară.
„E ciudat să-ți vezi mama dormind. Incoștientă,
afundată în uitare. Nu era nicio baltă de sânge sub ea. O auzeai
cum respiră. Un sunet dur și enervant, ca o țesătură care se rupe.
Dar mami părea împăcată, stând pe o parte, ca un copil, cu mâinile
între genunchii trași la piept.”
„Când îi vei spune? Poate niciodată. De ce i-ai
spune? N-ar înțelege. Lumea aceea era oribilă, dar era și frumoasă.
Era plină de ură, dar și de iubire. Un singur bărbat ar înțelege
toate acestea și acela nu este soțul tău.”
„— Ar trebui să curețe cineva parcul
ăsta, înainte era așa frumos și acum e așa
trist.
Iar tu ca o răsfățată de doisprezece ani care trebuia
să aibă ultimul cuvânt, ai spus:
— Mami întregul oraș e trist. Pe ce lume
trăiești?”
Mi s-a mai întâmplat să citesc o carte și să realizez că
trăirile, sentimentele generate sunt cele care sunt de obicei
asociate cu o carte horror sau un film din același gen.
Viol. o poveste de iubire este sub interpretarea mea,
un micro-roman horror, care nu include scene paranormale sau ceva
fantastic, dar relevă în principal dezumanizarea și defectele
sociale, când are loc un astfel de incident tragic. Dacă ar
fi să compar experiența trăită în timp ce citeam această carte, ar
fi cu un film produs de Ari Aster
(Hereditary, Midsommar, Beau is Afraid),
care reprezintă un nou val al genului horror, denumit „elevated
horror”. Viol. o poveste de iubire este o carte
care te scoate din zona de confort și care reflectă din păcate
realitatea în ceea ce privește protejarea victimelor și judecata
din partea sistemului, dar și a societății.
Deși este un micro-roman, Joyce Carol Oates propune o
tematică vastă, care pornește de la un abuz infiorător,
conturând sociatatea din mai multe multe unghiuri, iar
aceste perspective conduc spre alte subteme, cum ar fi
dezumanizarea, inițierea, portretizarea femeii în societate, trauma
în raport cu abuzatorul, dar și cu media, sistemul de judecată și
„gura târgului”. Dezumanizarea este transpusă într-un mod
animalic, iar gândurile abuzatorilor, acțiunile, conturează o
imagine de bestialitate terifiantă. Inițierea este
evidențiată prin Bethie, căreia îi este furată inocența și e
forțată să-și piardă copilăria mult prea devreme, lăsând în urmă
culorile vii pe care le avea lumea ei înainte de incident. Cu toate
că femeia este victima, Joyce Carol Oates
demonstrează cum colectivul reușește să eticheteze și
să judece femeia ca fiind responsabilă de incident. Teama de
judecată pe care o are personajul principal se datorează de lipsa
de protecție a victimelor și de istoria colectivă pe care o au
femeile în fața bărbatului. Trauma în cazul romanului este
una directă și indirectă, fiica fiind o martoră a atrocității, iar
mama victima directă, iar prin dovândirea emoției violente, fiica
devine responsabilă de protecția mamei și a viitorului lor, pentru
că viața după violență este un joc continuu de
supraviețuire.
Am realizat că Joyce Carol Oates are curaj,
este dedicată în asumarea subiectelor sensibile, scriind într-un
mod dedicat, real. Narațiunea este fragmentată, experiența
fiind asemănatoare cu fragmentarea momentelor de după atac, focusul
fiind pe mai multe personaje. Mai mult decât atât, există și
narațiune la persoana a II-a, vocea adresându-se lui
Bethie.
Paradoxul prezent în titlu asociind două elemente în
antiteză este integrat în roman într-un mod interesant, care poate
genera polemici, intrebări, legat de perioada de după violență,
dacă poate exista o revenire la normalitate a victimei, astfel
încât să existe o poveste de iubire. Romanul subliniază cum
violența la rândul ei generează violență, răzbunare și cu toate că
poate fi justificată, nu modifică cu nimic trecutul, trauma nu
dispare, iar mentalitatea oamenilor asupra victimelor nu este
schimbată.
Într-adevăr, microromanul este greu de digerat,
dar îl recomand tuturorcelor care vor o ficțiune cu rădăcini adânci
în realitatea cotidiană și care reflectă emoții puternice, crude,
despre partea animalică, depravată a ființei.
Nota: 10/10Titlu: Viol o poveste de iubire
Autor: Joyce Carol Oates
Editura: Editura Curtea Veche
Recenzie: Claudiu