Toamna este anotimpul în care pasionații de lectură așteaptă, parcă mai nerăbdători decât oricând, să se delecteze cu lecturi care să-i captiveze, să-i transporte în lumi magice ori să-i înfricoșeze, să-i ajute să înțeleagă natura umană sau să-i îndrume spre introspecție. Astfel că, am pregătit pentru tine Top 3 cărți în limba engleză pentru un #Booktober ca la carte: o poveste de dragoste cu aromă de cafea și scorțișoară, o reimaginare postmodernă a clasicului gotic, Frankenstein – de această dată cu o tânără în rolul „monstrului” – și un fantasy epic despre putere și magie, abia lansat în întreaga lume.
Odată cu frunzele în nuanțe aurii și ruginii, cu aerul rece și proaspăt, dar și cu serile tot mai lungi, descoperim că lectura se transformă într-un ritual al confortului și devine cu adevărat o rutină de Self-Care. Ne găsim fiecare un colțișor din casă luminat exact așa cum ne place, ne pregătim o băutură caldă, ne alintăm puțin înfășurându-ne în pătura pufoasă preferată, poziție din care ne eliberăm doar mâinile, în care ținem ca într-o îmbrățișare cartea pe care am așteptat să o citim cu atât de mare drag, pregătiți, acum, să ne pierdem în paginile ei.
Mai jos vei descoperi 3 titluri în limba engleză pe care ți le recomandăm pentru un #booktober ca la carte:
The Pumpkin Spice Cafede Laurie Gilmore
Începem în forță, căci credem că am găsit the one book to rule them all pentru această toamnă. Titlul, coperta, faptul că numele autoarei amintește de Fetele Gilmore… Dacă adori poveștile de dragoste, toamna și cărțile cu aer rom-com, ai încredere în noi și descoperă prima recomandare, o poveste romantică învăluită în aroma cafelei presărate cu scorțișoară:
Jeanie este încântată peste măsură să facă o schimbare radicală în viața ei, renunțând la jobul monoton de birou pentru a prelua afacerea mătușii sale, cafeneaua Pumpkin Spice Café.
Logan este fermier și se ține departe de zvonurile și bârfele din Dream Harbor. Cu toate acestea, sosirea lui Jeanie îi tulbură rutina. Deși o consideră extrem de enervantă și veselă peste măsură, descoperă că, în mod inexplicabil, se simte atras de ea.
Va reuși atitudinea pozitivă a lui Jeanie să îl cucerească pe Logan, care este, se pare, cel puțin la fel de arogant pe cât este de atractiv sau este el singura persoană din micul oraș care nu va cădea sub vraja pumpkin spice latte-ului pe care Jeanie îl servește în încântătoarea cafenea?
Pumpkin Spice Café este un mistery romantic și reconfortant, perfect pentru fanii serialului „Gilmore Girls”, cu un duo exploziv care se află într-un tango optimist-pesimist, într-un decor cu adevărat fermecător.
Poor Thingsde Alasdair Gray
Următoarea recomandare se adresează cititorilor cărora toamna le face plăcere să citească titluri „altfel”, titluri care includ un strop de macabru, elemente gotice și sunt chiar presărate cu delicioasa comedie neagră.
Una dintre cele mai strălucite creații ale lui Alasdair Gray, Poor Things, reprezintă o reinterpretare postmodernă a poveștii lui Frankenstein(despre care poți citi mai multe în articolul – Frankenstein sau Prometeul modern de Mary Shelley).
Gray înlocuiește monstrul tradițional al lui Mary Shelley cu Bella Baxter, o tânără gravidă care se sinucide aruncându-se într-un râu, al cărei cadavru este recuperat de genialul chirurg Godwin Baxter. Acesta folosește trupul femeii și creierul copilului ei încă nenăscut pentru a crea o ființă nouă: o femeie matură, dar cu mintea unui bebeluș, în scopul de a crea companionul perfect.
Gray se folosește de evoluția tinerei Bella Baxter și mai ales felul în care ea descoperă lumea și învață să o judece, pentru a-și da frâu liber imaginației și sarcasmului.
„Alasdair Gray este, probabil, un excentric, poate chiar un geniu, dar în mod cert reprezintă o voce originală și independentă… Este un soi de William Blake modern, un extravagant creator de mituri cu o conștiință socială puternică, cu o viziune liberală asupra sexualitații și cu accese de indignare moralizatoare temperate de un umor acid și de o autoironie șireată.” – Los Angeles Times Book Review
Un roman captivant, scris de unul dintre cei mai talentați autori scoțieni, Poor Things, te va purta printr-o poveste fascinantă și provocatoare despre viață, dragoste și libertate.
The Fragile Threadsof Powerde V. E. Schwab
A treia recomandare este o noutate semnată de V. E. Schwab, scriitoare cu vânzări record în The New York Times, autoarea bestsellerurilor The Invisible Life of Addie LaRueși A Darker Shade of Magic. Schwab deschide o nouă poartă către universul din A Darker Shade of Magic, cu aventuri periculoase și strategii încurcate în noul său roman epic.
Cândva, au existat patru lumi, cuibărite una lângă cealaltă asemenea paginilor dintr-o carte, legate între ele de același oraș, Londra. Pentru a opri creșterea necontrolată și influența magiei, pentru a proteja fiecare tărâm, se decide ca porțile dintre lumi să fie sigilate – puțini magicieni având, apoi, puterea de a le deschide. Din ce în ce mai puțini la număr, se mai cunosc acum doar trei Antari cu această abilitate, Kell Maresh al Londrei Roșii, Delilah Bard a Londrei Gri și Holland Vosijk al Londrei Albe.
În ultimii șapte ani, însă, abia dacă au fost zăriți, iar un nou Antari, Kosika, își face apariția în Londra Albă și ocupă tronul lui Holland. Tânăra regină, a cărei fervoare religioasă crește fără oprire, amenință să înece întreg orașul în sânge.
În Londra Roșie domnia regelui Rhy Maresh este amenințată de o rebeliune în creștere, hotărâtă să corecteze balanța puterii prin răsturnarea în totalitate a însuși tronului.
În mijlocul acestei povești intricate, țesută cu vechi prietenii, noi inamici și intrigi elaborate, găsim o tânără cu abilități magice nemaiîntâlnite, ce se descoperă în posesia unui dispozitiv care are puterea de a schimba soarta celor patru lumi.
Numele ei este Tes, iar în mâinile sale stă viitorul tărâmurilor, ea fiind cea care le poate uni, ori destrăma pentru totdeauna.
Ce zici de Recomandările noastre pentru un #Booktober ca la carte?
Sperăm să te fi inspirat cu topul nostru de lecturi pentru un #Booktober ca la carte. Te așteptăm în comentarii cu recomandările tale de cărți pe care abia aștepți să le citești sau la care revii cu mare drag în această perioadă a anului.
Așa cum spunea atât de frumos L. M. Montgomery, prin vocea personajului său Anne, mai ales ca cititori, suntem peste măsură de fericiți că trăim într-o lume în care există lunile octombrie:
I‘m so glad I live in a world where there are Octobers. – L. M. Montgomery, Anne of Green Gables