refuzul ochilor închiși

stingerea ploapelor e o altă lumină
nu intră `nauntru se revarsă `nafară
lumina (mea) – atingere tandră a oamenilor
a lucrurilor ce-și întind înspre încolo existența
umbră tot mai lungă de ceasuri apuse
îngemănarea aia țărmul ăla
dintre sfârșit și început..
rana aia a separării..
dâră de cuțit a unei linii trase
trasă de timp după el din trup în trup
legătură între spectatorii prezenți
și de-o parte și de alta
a ei
pe malurile diferite ale aceleiași senzații

traducere a vieții în fel și chip
întrupare a cuvintelor în pași
ce au înțeles neînțeles
până când se crapă de umbră și în lumina
unor lumini noi își capătă înțelesurile
de care ducea lipsă
tăcerile prin contur de vorbe – trenă
de umbră foșnet sub lumină
pe care pleoapele închise o arhivează
pe rafturile bibliotecii interioare
poate că devenirea scursă-n persoană
va voi cândva să-și asculte
pulsul rădăcinilor
seva timpului cu care s-a hrănit o vreme
lumina din care i s-au născut umbrele
cântecul sprijinit în cuvinte
uitarea aruncată dezordonat printre amintiri
viitorul care a fost dorul
care s-a uitat pe sine
ctr+alt+del-it din greșeală
din neatenție dintr-o altă intenție
ce-și închide pleoapele

cu cheia gândită
că tot ce este dincoace este
și nu se destramă