Au inceput sa cada mastile. Bine, ele au cazut din pandemie, dar acum va vad si fetele. Doamne, stiu, am spus-o si in cabinet si acum vreau sa o scriu si aici. Sigur ca trecuta prin covid, altfel te simti cand te viziteaza cineva fara masca. Recunosc, ma inclin si ii inteleg pe cei care n-au trecut. Io port si probabil nu voi mai consulta niciodata fara, ca deh, atatia carcalaci m-au ocolit de cand o am, asa ca nu vad motiv sa ma dedulcesc acum la niste enterovirusuri de 2022. Las’ sa stea la voi acolo, astia cu copiii de gradinita (insert fata acoperita:D). Dar oameni buni, de doi ani spre juma, am examinat ochi. Ochi nene. Mari, mici, frumosi, normali, dar ochi. Mintea umana creioneaza un chip si il asimileaza cumva cu omul din fata lui. Dar ce soc ai in fiecare zi in care parca vezi un om pentru prima data. Ce revelatie. Ce spectacol. Ce ruj misto avea doamna de dinainte. ..
Sunt un om care a invatat logic si cu memoria vizuala in mana dreapta. Pana saptamanile acestea nu am realizat cam cat de ciunga am fost. Cat de fara busola si cat de mult te ajuta medicina pe care o “pedalezi” si in somn. Dar pediatria e dincolo de semne si simptome, e atins si simtit, e apropiere sufleteasca, e comunicare, e empatie. Si dincolo de copii, e despre parinti. Asa ca revelatia revelatiilor, parca ti se pune emisfera stanga la locul ei, incep sa ma simt bine din nou, sa ies din ceata si sa vad. Da, ne-au trebuit mastile si poate ne vor mai trebui ( sau sa speram ca nu…) Dar ce bine e sa poti vedea dincolo de ochi.
Asta nu e o invitatie sa veniti fara masca :)). E doar o revelatie personala, o bucurie a unor zile complicate, in care domnul covid si doamna epuizare isi aduna ultimele forte. La medic poate mai mult decat in alte institutii, vin oameni bolnavi, deci masca ar putea fi o masura de protectie. Dar lasati-ma sa ma si bucur de faptul ce incep sa inteleg de ce mi se amestecau pacientii in cap si de ce am trait toata pandemia cu impresia ca nu am mai putut crea aceleasi legaturi ca inainte. Ca pe pacientii “vechi” ii stiu foarte bine, iar pe cei pandemici ii varzuiesc si ii jinesc dupa istoricul medical si aproape deloc dupa figura sau nume.
Asa ca da, am avut o revelatie. Inca fac legaturi. Inca am sinapse. Inca functionez. S-a facut lumina! La voi cum a fost?
