,,Lasă-mă
dezbrăcat în pielea goală
să stau în genunchi în fața ta
și
lasă-mă
să mă bag sub rochia ta și acolo
să fumez un pachet de țigări!
Să fumez și să descriu cu voce
tare,
ca și cum aș vorbi la radio,
cum fumul ieșit din plămânii mei
îți încolăcește pulpele și genunchii și
coapsele,
și cum picioarele tale albe se fac
ruginii.
Iar când rochia ta începe să
vibreze
ca un mare difuzor, tu
crezând că ceea ce vorbesc eu sub rochia
ta
se transmite la radio în toată
țara,
să prinzi între degete un nasture de la
bluză
și să-l răsucești ca pe un
buton,
ca să dai mai încet volumul vocii
mele.
Oho, lasă-mă să-ți scot din piciorul drept
pantoful
și, ca pe o scrumieră, să-l umplu de scrum și
chiștoace.
Și să-ți descriu cu voce tare degetele
înfiorate în iarbă
și cum fumul tot mai gros, ca
negura,
îți acoperă tavanul roz al
chiloțeilor,
cum, încet, încet fumul te ridică printre
blocuri de la pământ.
O, ce minunată priveliște:
un clopot roșu cu două limbi ruginii
înălțându-se spre cer,
o parașută roșie în mijloc cu două
picioare
care urcă în loc să coboare!
Eu, cu fumul ultimei țigări încolăcit ca o
funie în jurul gâtului,
să atârn ca un spânzurat de piciorul tău
desculț
și așa să mă înalț
și să te ajung tocmai când să intri în
nori,
să te iau de mână și să te ajut să
cobori.
O, ce minunată priveliște:
o femeie în rochie roșie, desculță la un
picior
și un bărbat în pielea goală, ținându-se de
mână, tăcuți,
pășind pe sub nori încet,
ezitant,
pășind prudent,
ca și cum ar coborî pe o cărare de
munte.
Să te rușinezi crezând la un moment dat că
aude toată țara ce vorbesc
eu de sub rochia ta.
Să prinzi un nasture de la rochie între
degete și să-l răsucești
Ca să-mi dai vocea mai tare sau mai
încet.
Să te înalți ca o parașută desculță la un
picior.
Eu să mă prind cu mâinile de firul de fum de
la ultima țigară și să urc
la tine în nori
Să te iau galant de o mână și să te ajut să
cobori.
Ca și cum am coborî o cărare de
munte."
(Ioan Mureşan)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
