”Salcia ” - poem de Radu Gyr
Radu GYR
Revista “Gândirea”, Ianuarie 1941
Dragostea ți-o despletești, curată,
peste liniștile mele reci și grave,
ca o salcie de vis cutremurată
peste-un iaz cu apele bolnave.
Mladele palpită ca o undă
sărutând, sfioase, somnul verde.
Balta vrea c-un cearcăn să răspundă,
ci sub lintiță inelul ei se pierde.
Salcia se pleacă, dar senină
apa - ncremeneşte fără viață.
În lichida-i putredă lumină
tresărirea frunzelor îngheață.
Numai purpura adie lin un scâncet,
când din fundul somnului acvatic
duhul nuferilor morți se urcă lânced
ca un fum subțire și molatic…
Revista “Gândirea”, Ianuarie 1941
Dragostea ți-o despletești, curată,
peste liniștile mele reci și grave,
ca o salcie de vis cutremurată
peste-un iaz cu apele bolnave.
Mladele palpită ca o undă
sărutând, sfioase, somnul verde.
Balta vrea c-un cearcăn să răspundă,
ci sub lintiță inelul ei se pierde.
Salcia se pleacă, dar senină
apa - ncremeneşte fără viață.
În lichida-i putredă lumină
tresărirea frunzelor îngheață.
Numai purpura adie lin un scâncet,
când din fundul somnului acvatic
duhul nuferilor morți se urcă lânced
ca un fum subțire și molatic…