Bunica avea har de povestitor, m-a cucerit cu poveștile desprinse din a sa copilărie, care nu a avut ca ingrediente principale laptele și mierea, dar mai presus de toate a fost cu libertate, un trai în inima naturii, cu roade naturale puse pe masă, muncite de întreaga familie, o mândrie tot mai rar întâlnită în zilele noastre.
Sănătatea miza pe mișcare în aer liber, la muncile câmpului, pe ceaiuri din plante culese de pe câmpia ce împrejmuia satul, pe hrana produsă în gospodărie și pe pacea minții și a inimi. Atunci exista o ancorare în momentul prezent, săteanul era mulțumit cu ce are, se ridica din pat cu dorința de a munci încă o zi și se culca cu liniștea că a dus la bun sfârșit sarcinile din gospodărie. Atunci nu se mânca pe fugă, nici în fața unui ecran, ieșirile în natură erau un firesc al zile, iar somnul nopții venea fără trudă.