Nu a trecut prea mult de când mă uitam la desenele animate cu ștrumpfi. Erau momentele mele preferate din zi și adoram, chiar și adolescentă fiind să văd prin ce aventuri mai trec micii albăstrei, cum îi numeam eu. Atât de mult îmi plăceau creaturile astea desenate încât nu odată am visat lumea lor și mi-am dorit să fiu protagonista unul film cu ei!

Îmi imaginam tot felul de scenarii pe care le cream pentru drăgălașele personaje de animație. Atât de mult îmi plăceau încât într-un an, ziua mea a avut ca tematică o petrecere ștrumpfească în toată regula! Însă nu o să vă vină să credeți de ce surpriză am avut, pusă la cale de ștrumpfeștii mei prieteni și ei la fel de îndrăgostiți de aceste personaje!

Trebuia să merg la un curs de ghizi muzeali ținut într-un binecunoscut castel de la noi din țară. Toate bune și frumoase, mi-am luat rucsacul în spinare și am ajuns la castel, fără să știu măcar cum îmi vor schimba ștrumpfii toată viața! Chiar în prima zi am cunoscut acolo o mulțime de lume. Pe unul dintre organizatorii cursului îl cunoșteam de multă vreme și mă așteptam să facă el niște șotii pe acolo, mai ales că porecla lui era Gargamel. Tot în prima zi, unul dintre participanți mi-a atras atenția uitându-se insistent la mine. Ochi albaștri, limpezi ca marea, zâmbet larg, ba mai scria și versuri precum unul dintre personajele mele preferate, Poetul Ștrumpf.

- Ce faci, Ștrumpfițo, mi s-a adresat în seara aceea, tocmai când încheiam prima zi de curs la castel! Mergem să bem un ceai pe terasa de artilerie?

Am încremenit! De unde știe ăsta de ștrumpfii mei, mai ales că e ceva diferență de vârstă între noi și el pare un om serios. Zis și făcut, am mers pe terasă, am povestit câte în lună și stele. El mă sorbea din priviri, eu mă pierdeam în ștrumpfeștii lui ochi albaștri. Ne-a prins miezul nopții acolo când, cu ochii pe cer, exclam fericită:

- Uite o cometă, iupiiiiiii, e prima cometă pe anul acesta. Uite-o! Vai ce fericire, să văd o cometă de pe terasa unui castel! O adevărată întâmplare ștrumpfească, nu alta!

- Și mai ales, ținută de mine în brațe, Regina mea!

Am înlemnit. I-am simțit mâinile cum mă împresoară și mă strâng protector. Inima îmi bătea incontrolabil. Timpul s-a oprit în loc. E ceva magie la mijloc, căci altfel nu îmi explic ce se petrece. O fi făcut Gargamel ceva vrajă pe aici... M-am smuls din îmbrățișarea lui. Inima mai că mi se urcase în gât și parcă dădea să îmi spargă timpanele. El se uită fix la mine, mă ia de mână și mă trage în sus, pe trepte, în turn. Vrăjită, mă supun. Încep să văd ștrumpfi peste tot și să mă întreb oare dacă mai sunt chiar în toate mințile. O lună superbă luminează curtea castelului. În turnul de la poartă, mă trage spre el și mă sărută.

- Ștrumpfițo (de unde știe el de pasiunile mele??) știai că asta e Săptămâna Reginei?

- Care Regină, My Lord?

- Ei lasă, că vezi tu mâine, în zori.

Am visat toată noaptea numai aventuri cu ștrumpfi, cavaleri în armuri albastre, bătălii pentru inima reginei și ochii lui albaștri. În dimineața următoare prietenul meu organizator a transformat tot castelul într-un platou de filmare ca și cum acolo s-ar turna un film pentru copii. Nu știu de unde (v-am zis eu că-și bagă coada Gargamel aici) a adus tot felul de figurine cu ștrumpfi încât prin toată curtea castelului mișunau de zor micii albăstrei din desenele mele preferate.

O săptămână întreagă cât am stat acolo m-am distrat cu micii ștrumpfi îmbrăcați ba în armuri, ba pe post de husari (cavaleriei austro-ungari din secolul al VII-lea), ba chiar au apărut și niște mici ștrumpfițe care întruchipau domnițele din suita reginei. Și cât era ziua de lungă, în timpul cursului de ghizi sau după lăsatul serii, toată lumea mă striga Regină! Vă jur, am crezut că visez! Ce om mai are parte de așa ceva, într-un castel de poveste, cu un ștrumpf poet care să-i și dedice versuri?

Da, ați auzit bine. În ultima seară la castel, ștrumpful meu cu ochi albaștri (care nu s-a dezlipit de mine toată săptămâna) ce credeți că a făcut? Chiar când era banchetul în toi, intră în Sala Cavalerilor îmbrăcat în armură, însoțit de doi menestreli care cântau muzică medievală, în surdină.

Mă ia de mână, mă duce în mijlocul tuturor și începe:

- Mărită Regină, Strumpful tău Poet

Îndrăznește să-ți țină

Un discurs perfect:

Primește de azi

Tu, Ștrumpfiță frumoasă

A inimii mele aleasă

Spada dar și viața mea

Alături de iubirea mea!

Și-aș mai îndrăzni

De mă vei dori

Să îți fiu de azi

Scut printre camarazi

Să îți fiu ție, Regină

Tot ce inima-ți alină

Tot ce sufletul îți cere

Căci ștrumpfescu-mi dor nu piere.

Mândră, tu, Regina Mea

Aleasă chiar de o stea

Poruncește și dorește

Tot ce inima-ți poftește!

Căci de-ai vrea doar al meu scut

Fără ochi, fără sărut

În genunchi ți-oi cade iară

Și-oi ruga straja de-afară

Să mă lase să îți spun

Dorul meu cel prins în turn

Căci nu-i vrajă să îl strice

Și nici om să o ridice

Căci nu-i ștrumf să nu-ți arate

Slova de poet ce poate

Și nu-i rost pe lumea asta

Fără tine-n el, Măiastră!

Așadar, Domnița mea

Poruncește-mi de vei vrea

Dar mă lasă-n viața ta

Și de-acum tu fii a mea!

Nu a fost nicio vrajă. Niciun vis prins între zidurile castelului. Gargamel, prietenul organizator a pus la cale toată tărășenia, de cum l-a văzut pe ștrumpful poet cum i s-au aprins călcâiele după mine. Au trecut niște ani de atunci. Eu, în continuare iubesc ștrumpfii, la fel de mult cum îl iubesc și pe ștrumpful poet, cu care am plecat de mână, în viață, din acea zi. Iar, pe 31 martie 2017 ne veți găsi tot împreună, la lansarea filmului Ștrumpfii: Satul Pierdut!