Eveniment organizat de Asociația Pro Bambini, în perioada 30 iunie – 18 iulie 2025
Asociația Pro Bambini din Oradea organizează o nouă ediție a școlii de vară dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani. Programul se va desfășura în perioada 30 iunie – 18 iulie 2025, la Școala Gimnazială nr. 11 din Oradea, și promite trei săptămâni pline de activități educative, creative și recreative.
Program zilnic interactiv, de luni până vineri
Copiii vor avea parte de un program zilnic, de luni până vineri, între orele 08:00 și 16:00, cu activități adaptate pe grupe de vârstă. Organizatorii au pregătit o gamă variată de ateliere: jocuri sportive, pictură, creație, muzică și dans, dar și activități de dezvoltare personală, dicție și proiecții de film.
„Ne dorim să le oferim copiilor o alternativă educativă și recreativă pe perioada verii, într-un mediu sigur și prietenos, unde să se poată exprima liber, să-și dezvolte abilitățile și să lege prietenii”, a declarat Crina Dobocan, președintele Asociației Pro Bambini.
Înscrieri și informații de contact
Părinții interesați de înscriere sau care doresc mai multe detalii sunt invitați să contacteze organizatorii la numărul de telefon 0743 296 983.