Ca toată lumea, mi-am aplecat şi eu capul
pentru sfinţirea cu pâine şi vin,
mi-am ridicat ochii la potir şi la ostie, crezând
(ce-o fi însemnând şi asta) că s-a schimbat ceva.
Am fost la altar şi am primit misterul
pe limbă, m-am întors pe locul meu, am închis
repede ochii, am gândit ceva de recunoştinţă,
i-am deschis şi-am simţit
timpul pornind din loc.
N-a fos nicio scenă de confruntare
cu mine sau cu un altul.
Pierderea s-a întâmplat undeva în afară.
Şi tot