Una dintre cele mai râvnite și mai hype serii ale
momentului (spranumită AMURG pentru o nouă generație) a
intrat în portofoliul Leda Edge și debutează în această vară
cu primul volum. CRAVE este o poveste romantică și
extravagantă despre ce se poate întâmpla atunci când cel după care
tânjești este cel care te-ar putea ucide.
- Roman aflat în curs de ecranizare la Universal Pictures ·
- Drepturi de traducere vândute în peste 15 țări · Bestseller New York Times și USA Today ·
- Serie spin-off în pregătire ·
- Perfectă pentru fanii seriilor LUX, JURNALELE VAMPIRILOR și ACADEMIA VAMPIRILOR.
Viața mea s-a dat peste cap atunci când am pășit pentru
prima oară în academie. Nimic nu e cum ar trebui, când vine vorba
despre acest loc. Sau despre ceilalți elevi. Iată-mă, o simplă
muritoare printre zei… sau printre monștri! Încă nu am reușit să
îmi dau seama căreia dintre aceste facțiuni războinice îi aparțin,
dacă într-adevăr aparțin vreuneia. Știu că singurul lucru care le
unește este ura lor față de mine
Și apoi este Jaxon Vega. Un prinț. Un vampir. Un băiat
numai bun de sărutat care nu simte nimic de mai bine de o sută de
ani. Există însă în el ceva întunecat. O pasiune tainică și care
amenință să îl mistuie. Ceea ce ar putea să ne aducă, nouă,
tuturor, moartea.
Pentru că nu degeaba și-a ferecat Jaxon inima. Acum
însă, cineva vrea să trezească acest monstru adormit și mă întreb
dacă nu cumva am fost adusă aici în mod intenționat, drept
momeală.
Despre autoare:
Astăzi, Tracy Wolff este o autoare ale cărei cărți sunt
bestselleruri New York Times și USA Today. Începuturile au fost
însă modeste. Tracy a scris prima ei povestire, ceva cu un curcubeu
și un prinț, în clasa a doua. La zece ani, citise toate volumele
aflate la secțiunile Young Adult și Clasici din biblioteca locală.
Fostă profesoară de engleză, cu peste cincizeci de romane la activ,
Wolff își dedică acum cea mai mare parte a timpului poveștilor. De
asemenea, scrie și sub pseudonimul Tracy Deebs. Locuiește în
Austin, Texas, împreună cu familia ei.