Același anotimp rătăcitor și sumbru.
Îi recunosc semnele care mă împresoară ca o haită
de
animale flămânde...
Frunze cu trupuri uscate care aleargă pe cărarea
timpului,
un vânt slobod ce alungă zilele blânde înspre
uitare
și două păsări aidoma care poartă pe aripi, ca
o
umbră prelungă și stranie, un fir roșu de
lumină.
Sub brațele jilave ale copacilor bătrâni
se zbate un greier întârziat, sub o floare
stacojie...
Ceața încă nu și-a ridicat mantaua.
Doar amurgul țopăie deasupra orizontului, ca un foc
licărind.
În noaptea senină, o lună cu obrazul rece,
spongios,
așteaptă răsărirea cu divina-i
indiferență...
pe urmele sale, un puls continuu îi croiește
cărare.
Violeta Sandor/drept de autor/25.04.2023
