13 septembrie, București. Peste jumătate (56%) dintre consumatorii de produse și servicii financiare consideră că băncile și IFN-urile însele ar trebui să le asigure protecția, prin intermediul unor oferte comerciale transparente, claritatea clauzelor din contract și prin explicațiile oferite consumatorilor, potrivit unui sondaj CURS la nivel național realizat la cererea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). În schimb, două treimi (66%) dintre ei nu știu ce instituție trebuie să le asigure protecția drepturilor pe care le au sau nu se consideră protejați în prezent.
În perioada 12-25 iulie 2023, Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a realizat o cercetare cantitativă, la cererea CSALB, pe un eșantion de 1.067 de respondenți care sunt decidenți sau co-decidenți în ceea ce privește relația cu banca în gospodăria lor. Metodologia u...