L-am cunoscut pe Mihai Căldăraru cu aproximativ un an în urmă. Navigam pe Internet si mi-a fost atrasă atenţia de o emisiune făcută de TEO. Am urmărit-o cu drag şi acest om mi-a „sărit în ochi” … Au trecut câteva săptămâni şi iarăşi o ştire din mediul online scria despre Mihai Căldăraru, ca şi jurnalist de investigaţii, dar şi ca Preşedinte al unei Asociaţii Umanitare, ce purta numele de MicNews.

Nu mă gândeam că poate fi acelaşi om, decât atunci când am dat un search pe YouTube şi i-am aflat povestea de viaţă. Am fost fascinat de puterea acestui „om micuţ de stat”, de ambiţia lui de a face ceva pentru nişte oameni care asemeni lui, la o anumită perioadă a vieţii lor, piedicile erau mai mari decât puterea lor de a trece peste ele.

Cunoşteam de mulţi ani toată „tagma” oamenilor care se luptau cu „ajutorul umanitar”, cunoşteam şi îmi trecea prin toţi porii pielii faptul că atunci când doreşti să obţii 1 LEU sponsorizare de la cineva, „patronul” te va privi într-un anumit fel… într-un cuvânt, Mihai se apucase de o treabă foarte serioasă pe care trebuia să o ducă la capăt doar cu ajutorul celor din jur … şi nu era deloc uşor.

Am văzut şi simţit … pe pielea mea, cum este să desfăşori o asemenea activitate şi … am decis fără să-mi pară rău, că acest om trebuie ajutat … că ceea ce face el nu este un lucru fantastic … este un lucru venit din inimă şi din suflet … din recunoştinţă şi din înţelegerea momentelor prin care cei mai puţini norocoşi trec într-un anumit punct al vieţii.

Mă gândeam într-o zi, fără să-i spun, cu toate că ne vorbim zilnic, să nu mai folosească atât de des în campaniile lui umanitare, cuvântul SPERANŢĂ. Mi se părea prea uzual, dar apo...