Funcţia maximă de la Prefectura Neamţ ar urma să treacă de la PSD la USR, anunţă surse apropiate de partidul salvatorilor. Iar şanse mari să preia funcţia ocupată acum de avocatul Adrian Bourceanu ar avea Maria Apostol, fost consilier judeţean (în mandatul trecut) sau Octavian Pârţac (liderul organizaţiei Tămăşeni). Un al 3-lea USR-ist luat în calcul a fost şi Cristian Petroşanu dar se pare că respectivul declină oportunitatea respectivă nedorind să-şi afecteze afacerea (în turism).
Trecerea de la guvernarea cu două partide (PSD şi PNL) la cea cu
patru partide (cele deja menţionate plus USR şi UDMR) duce,
inevitabil, la pierderea unor funcţii de către social-democraţi şi
liberali, tortul puterii urmând a fi împărţit, evident, în mai
multe felii.
Situaţia e şi va fi întâlnită în multe judeţe unde PSD şi PNL rămân
fără diverse funcţii din fruntea unor instituţii.
La Neamţ, PSD va pierde funcţia de prefect, după cum precizează
sursele invocate în faţa USRului.
Ar fi prima dată când USR preia această funcţie la Neamţ, partidul
respectiv având, în istoria ultimilor ani, doar funcţii de
subprefect în acest judeţ )Meraru şi Zaharia).
Cum, de asemenea, PSD ar pierde această funcţie după 3 ani în care a ocupat-o prin Adrian Niţă (2022-2024) şi Adrian Bourceanu (2024-2025). Social-democraţii au preluat funcţia de la liberali (George Lazăr) care au pierdut-o după ce s-a terminat guvernarea PNL-USR şi s-a trecut la celebra rotativă PSD-PNL.
La acel moment, baronul Ionel Arsene (preşedinte PSD Neamţ şi preşedinte CJ Neamţ, înainte de a deveni un infractor fugar) a ţinut cu dinţii să obţină şi Prefectura pentru PSD, refuzând cu orgoliu alte oferte compensatorii care ar fi fost mai proftitabile pentru PSD-iştii de la Neamţ. Dar Arsene a ţinut să taie funcía din portofoliul PNL pentru a/i da o lecţie lui Lazăr.
Pentru Adrian Niţă, funcţia de prefect s-a dovedit o trambulină
bună (ca expunere şi imagine) în candidatura pentru funcţia de
primar de Piatra Neamţ.
Mai temperat în mesajele publice, cel care i-a urmat, Adrian
Bourceanu, are toate şansele să rămână în istoria judeţului drept
unul dintre cei mai buni prefecţi de Neamţ (dacă nu cumva chiar nr.
1). CV-ul care cuprinde experienţa de avocat dar şi scurta carieră
în presa locală l-au făcut pe Bourceanu să aibă o comunicare foarte
bună atât cu şefii de deconcentrate, cât şi cu primarii dar şi cu
jurnaliştii şi, evident, cu cetăţenii care apelau la
instituţie.
Rămâne de văzut dacă PSD Neamţ va compensa în vreun fel această pierdere de funcţie şi de imagine sau obţinerea unei funcţii de ministru (la Transporturi) este decontată cu astfel de situaţii colaterale.
Revenind la cei doi USR-işti din care unul ar uma să fie numit
în funcţie e de menţionat că Pârţac este considerat drept
„campionul” intern din USR Neamţ, pe baza rezultatelor obţinute de
organizaţia pe care o conduce în ultimele rânduri de alegeri.
De cealaltă parte, Apostol s-a remarcat, în mandatul trecut de la
CJ, drept una din puţinele voci sonore ale Opoziţiei, motiv pentru
care a intrat deseori în dispute cu preşedinţii Arsene şi, apoi,
Asaftei.
Dacă însă va ajunge prefect, Maria Apostol va avea de rezolvat
(explicat) o dilemă de conştiinţă. La alegerile parlamentare, când
a candidat pe un loc neeligibil, ea spunea: „Sunt Maria
Apostol și candidez pentru Camera Deputaților din partea
USR.
În
calitate de antreprenoare, voi suține legi prin care să eliminăm
povarea creată acum de PSD-PNL prin supraimpozitarea
muncii.
România este, în continuare, pe primul loc
din Uniunea Europeană la procentul pe care îl ia din salariul
angajaților.
Altfel spus, în acest moment, muncești
și tot sărac ești. Jumătate de an muncești pentru stat și doar
jumătate de an pentru tine. După 1 ianuriae 2025, cănd USR va fi la
guvernare, vom scădea taxele pe muncă. Toți angajații vor rămâne cu
mai mulți bani în buzunar din salariul lunar.
USR
știe ce are de făcut pentru ca munca ta să valoreze mai mult. Dacă
și tu vrei să plătești mai puține taxe pentru salariul tău, pe 1
decembrie votează USR, votează poziția unu pe buletinul de
vot!”.
Ori actualul Guvern tocmai asta face acum, măreşte taxe, biruri, taxe, adică eventualul prefect Maria Apostol ar fi omul în teritoriu al unui Guvern care, printre altele, creşte superimpozitarea, inclusiv a muncii.
Daniel VINCA