În orașul mic de provincie, cu străzile deja pustii de la 6 după-amiază, începuse să ningă mărunt în acest sfărșit capricios de martie. Nici vremea bună nu scotea prea multă lume din casă duminica după-amiază, dar azi până și cerșetorul de sub felinarul din centru își părăsise deznădăjduit postul.
Înfofolite în blănuri date cu mult parfum, doamnele serioase ale urbei se îndreptau în grupuri mici spre singurul divertisment anunțat cu două săptămâni înainte: seara de tango argentinian.
Lume multă, lume bună la filarmonică. Sala plină la distracția culturală demnă de familiile sus-puse ale orașului: solista tânără și frumoasă, cei 4 bărbați bine care mai fuseseră la un spectacol acum câteva luni și mângâiaseră fanteziile doamnelor cu coafuri țepene.
Surpriza serii: la ultima bucată interpretată, a intrat în scenă un cuplu de dansatori de tango. Ca o singură ființă, publicul s-a îndreptat în scaune ațintind privirile până atunci ușor adormite spre colțul scenei în care cei doi se așezaseră în poză.
Când a început bucata, patosul acordionistului a stârnit un freamăt în mulțime. Chinul instrumentului alungit pe genunchi, asemeni unui trup de femeie dezmierdată cu îmbrățișări puternice, și-a găsit ecou în mișcările pe care dansatoarea le unduia sub palma posesivă a partenerului ei.
Între apropieri și atingeri, chemări și respingere, patima tangoului a unit acordionist și dansatoare. De podul lor suspendat între sunet și mișcare s-au agățat zecile de ochi ai spectatorilor cu răsuflarea tăiată.
Bărbații pândeau mișcările care desfăceau șlițul rochiei până la despicătura coapselor. Femeile simțeau mâinile acordionistului frământându-le și se imaginau gemând de plăcere asemeni instrumentului, în timp ce vioara și violoncelul țineau ritmul cu sunete guturale.
Mâinile cuplurilor se cautau între scaune, fiecare cu altă fantezie, promițând o seară fierbinte la întoarcere. Buenos Aires invadase venele sătmărenilor. Sub cupola înaltă a filarmonicii, printre ornamentele baroce, se ridica respirația fierbinte de dorință argentină.
Într-o explozie de sunet și gest, cvintetul a încremenit pe nota de final a partiturii. Aplauzele au zguduit sala, iar oamenii s-au trezit înapoi în corpurile spălate și parfumate pentru serata culturală. Ușor stânjeniți, au început să se foiască parcă pentru a se convinge că n-au părăsit învelișul de oase reumatice.
Sigur vor cumpăra CD-ul la ieșire, se gândi solista mulțumită. Provincia iubea cel mai mult tangoul.
