Cel puţin 29 de copii au murit sâmbătă într-un accident în care
a fost implicat autobuzul lor şcolar în Tanzania, tragedie în care
şi-au pierdut de asemenea viaţa doi profesori şi şoferul, a anunţat
directorul şcolii, potrivit AFP.
"Am pierdut 29 de elevi, doi membri ai personalului nostru şi
şoferul", a declarat Innocent Mushi, directorul şcolii Lucky
Vincent din Arusha. Doisprezece băieţi şi 17 fete au murit, a
precizat el, vorbind despre o 'mare tragedie'
Accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţă. Autobuzul a ieşit de pe
şosea şi s-a prăbuşit în râul Marera, în districtul Karatu.
Elevii, aflaţi în ultimul an al primului ciclu, având vârste
cuprinse între 12 şi 14 ani, erau în drum spre examene, în vederea
trecerii în ciclul şcolar secundar.
Preşedintele John Magufuli a transmis condoleanţe familiilor.
"Accidentul a distrus visul acestor copii care se pregăteau să
servească ţara. Este o durere imensă pentru familii şi pentru
întreaga naţiune", a precizat şeful statului într-un comunicat.
Tanzania, a doua cea mai mare economie din estul Africii, are o
reţea de şosele foarte proastă, iar autobuzele rămân principala
formă de transport public între oraşe, potrivit Reuters.
Peste 11.000 de persoane au murit în accidente rutiere în Tanzania
între 2014 şi 2016, conform statisticilor guvernului.
Sursa: www.agerpres.ro
Sursa articol jurnalul.ro