The Prepaid Wars

  • Postat în Life
  • la 31-08-2017 08:47
  • 309 vizualizări

De când m-am întors în România am folosit exclusiv doar cartele prepaid Vodafone – este aberant să ai puncte de loialitate, beneficii pe care de fapt nu le ai, oferte inexistente și alte celea mult mai scumpe decât o amărâtă de cartelă – asta-i însă o altă poveste despre marketing, clienți noi și interese

Cum fiică-mea și-a solicitat propriul telefon (da, are doar 5, dar așa e ea, mai autoritară ) și am avut niște lucrări prin zone mai puțin acoperite de Vodafone, am luat niște DigiMobil prepaiduri. Surpriză, în telefonul dual sim nu se pupă nicicum Vodafone cu DigiMobil! După infinite “săpături”, am reușit să înțeleg că DigiMobil prepaid nu are încă 4G, plus că este cumva “locked” pe o anumită frecvență, etc – ideea este că nu merg decât alternativ, cu minute bune de așteptare între schimbările de sim.

Azi am luat și un Orange prepaid – ce să vezi?!? – merg bine mersi ambele active, deci clar DigiMobil deține pe undeva “buba”.

Concluzie: pentru 2-3 EURO chiar nu merită bătaia de cap cu DigiMobil în cazul în care ai un dual sim pe care să-l folosesti ok. Nu știu despre acoperire, că n-am putut testa – dar am înțeles că (încă) nu se poate compara rețeaua proprie Digi cu celelalte două – Vodafone și Orange.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente