Prin 199o, am cunoscut un american, venit în grabă la București, să vadă cu ochii lui ce se întâmpla la noi. Era născut, crescut și educat în SUA, dar părinții lui erau români și în familie se vorbea deseori despre România, așa că a dorit să vadă singur cum era țara pe care ai lui o părăsiseră de nevoie.
Din prima zi a început să ne demonteze miturile și prejudecățile despre America. El ne spunea că, în general, SUA nu seamănă nici pe departe cu ceea ce vedeam noi pe vremuri în serialul Dallas, că există mulți oameni care nu călătoresc în afara statului în care s-au născut, că nu este totul roz și nemaipomenit. Și ne recomanda să nu ne dorim așa ceva – adică să avem o țară în care totul să devină roz și nemaipomenit peste noapte, pentru că este imposibil, așa ceva nu există nicăieri.
Am înțeles la ce se referea – perfecțiunea nu există, este o dovadă de imaturitate să ai așteptări nerealiste și bazate doar pe ficțiune și prejudecăți.
La un moment dat ne-a spus că el poartă mereu cu el o carte, din care citește când trebuie să stea singur pe loc, oriunde s-ar afla – în mașină, în gară, la ușa unui doctor… Și spunea că este cel mai bun mod de a câștiga timp (adică de a avea un folos de pe urma timpului, a nu-l irosi). În acel moment, mi-a fost tare greu să înțeleg despre ce vorbea, pentru că pur și simplu îmi lipsea experiența de viață în mediul care lui îi era familiar, dar mie mi-era complet necunoscut.
Ca să vă dați seama cum era traficul în București înainte de 1989, las aici o poză de pe când eram la liceu:
Într-un cuvânt, traficul era subțire tare. Și nu mi-era clar cum aș fi putut să citesc în mașină, când mașina stă pe loc, blocată în trafic, pentru că nu exista așa ceva!
Acum nu mai este nevoie să explicăm cuiva ce este blocarea în trafic și cum se poate parcurge cu mașina pe DN1, în coloană, în 3-6 ore, drumul de la București la Sinaia.
Sursa foto: Arhiva EVZ
Am povestit această întâmplare pentru a arăta că unele lucruri (să le spunem ipoteze) care ne fac pe noi să interpretăm o anumită situație într-un anumit fel pot duce la neînțelegeri majore. Uneori cele mai simple lucruri (pentru unii) pot fi extrem de complicate (pentru alții). Și nici creierul nostru nu ne este întotdeauna de ajutor, pentru că merge de obicei pe căi bătute, implicite, individuale și interpretează realitatea doar în funcție de niște condiții setate în avans, greu de identificat și de contestat.
Nu este grav, este normal, dar bine ar fisă ne scuturăm din când în când de unele obiceiuri, stereotipuri, preconcepții, idei fixe. În engleză se folosește conceptul de open mind. Eu spun de obicei că este nevoie să ne dezvoltăm capacitatea de a vedea mereu lucrurile din mai multe perspective.
Asadar, rămâne valabil îndemnul de a avea mereu o carte la îndemână, pentru a citi și a valorifica timpul pe care altfel l-am putea considera pierdut.
