Și spune poetul: mereu ducându-ți dorul, te voi chema mereu, dar când voi spune vino, tu ai s-auzi adio… Piesă de succes, începutul anilor 2000.

Trupa Gaz pe foc făcea ravagii cu acest cântec. Băieți chipeși care puneau pe jar multe inimi, chiar dacă pe ici-pe colo, mai apăreau imperfecțiuni în ceea ce privește interpretarea. Conta mai puțin lucrul acesta, deși… în fine. Succes și-n Top Românesc – Radio România Actualități.

Numai că după 20 și ceva de ani cei mai înfocați fani ai lor i-au uitat. Ar fi o consolare: uitarea, supremă mângâiere.

Trupa a început pe la mijlocul anilor `90 și s-a desființat în 2004. Nu se poate să nu –i reamintesc pe cei 4: Lucian Viziru – stabilit în Germania, avocat și antrenor de tenis, Răzvan Iacob– devenit asistent universitar și, atenție, autor al câtorva cărți de gastroenterologie, Andrei Roșu pasionat de alpin...