TRADAREA ROMANIEI DE CATRE EMIL CONSTANTINESCU. 20 DE ANI DE LA PARTENERIATUL CU USA SEMNAT CU DEMOCRATUL BILL CLINTON, DOUA SLUGI A LUI SOROS!

Lansarea Parteneriatului strategic româno-american. Emil Constantinescu şi Bill Clinton

“Nu putem staţiona pe linii lăturalnice, aşteptând să treacă pe lângă noi trenul istoriei”, declara preşedintele Emil Constantinescu pe 11 iulie 1997, în faţa celor peste 100 000 de români adunaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi toate străzile din jur, pentru a asista la lansarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.

Câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Emil Constantinescu, la 17 noiembrie 1996, a deschis toate uşile pentru România. În ciuda progreselor rapide înregistrate în primele şapte luni de la preluarea mandatului, după cei şapte ani de stagnare în regimul neocomunist, era prea târziu ca România să mai poată fi admisă în primul val al extinderii NATO spre Est, dar vizita preşedintelui american Bill Clinton la Bucureşti şi lan...