Fostul preşedinte Traian Băsescu, liderul PMP, afirmă că anunţul şefului statului, Klaus Iohannis, privind anularea vizitei în Ucraina reprezintă o "mare eroare politică", având în vedere că noua lege a educaţiei nu a fost încă promulgată. "Anularea vizitei preşedintelui Iohannis în Ukraina şi respingerea vizitei la Bucureşti a preşedintelui Parlamentului Ukrainei reprezintă o mare eroare politică, în condiţiile în care noua lege a educaţiei încă nu a fost promulgată. La limită, dar încă era timp pentru discuţii şi negocieri la nivelul celor doi şefi de stat, iar după discuţiile bilaterale, la declaraţia comună în faţa presei, preşedintele României trebuia să exprime acolo, la Kiev, punctul de vedere susţinut în discuţii şi concluziile la care s-a ajuns. Putea fi un mare succes sau un mare eşec, dar românii din Ukraina ar fi ştiut că preşedintele României i-a apărat până la capăt", a scris Traian Băsescu,...