Promoţia anului 2017 a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prin cei 1.857 de absolvenţi, marchează totodată, prin festivităţi dedicate absolvirii studiilor de licenţă, şi împlinirea a 160 de ani de la înfiinţarea prestigioasei instituţii de învăţământ superior din medicina românească.
Cu doar o săptămână înaintea deschiderii noului an universitar, promoţia ce poartă numele reputatului endocrinolog şi neuropsihiatru român, C.I.Parhon, prin cei 907 (816 ai modulului de limba română şi 91 ai modulului de engleză) absolvenţi ai Facultăţii de Medicină, va face să răsune încă o dată, în cadrul unei festivităţi de gală, cunoscutul imn Gaudeamus Igitur. Evenimentul va avea loc marţi, 26 septembrie, ora 12, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti.
„Anul 2017 este unul cu o puternică rezon...