Era aproape de miezul nopții. Microbuzul mă legăna smuncit pe drumurile proaste din județul Botoșani. Mai aveam vreo 6 ore până la Cluj, iar dimineață mă aștepta o zi lungă. Mă pregăteam să adorm când am zărit în depărtare o siluetă.

Mergea pe marginea drumului în direcția opusă cu pași mărunți. Purta o vestă reflectorizantă care ardea verde-gălbui în lumina farurilor – un copil de 10-12 ani. Când am trecut prin dreptul lui a ridicat mâna în semn de salut. Șoferul i-a răspuns.

– Ce face un copil singur noaptea pe drum? am întrebat eu fără să-mi dau seama. Suntem în câmp iar cea mai apropiată localitate e la câțiva kilometri.

– E un copil din satul vecin, mi-a răspuns șoferul. Se întoarce de la muncă. Lucrează cu ziua ca să-și întrețină surorile și frații. Sunt vreo 5 în familie, tatăl i-a abandonat, iar mama lucrează și ea pe unde apucă. Trăiesc din alo...