Un tânăr aflat în ocrotirea DGASPC Vrancea va beneficia de cursuri gratuite la școala de șoferi, în cadrul programului ’Permis pentru viitor’. Permisul de conducere este greu de obținut pentru mulți tineri, impedimentul fiind de cele mai multe ori costurile ridicate ale cursurilor de la școala de șoferi. Cu susținerea Mol România, programul ’Permis pentru viitor’ oferă sprijin financiar tinerilor din medii defavorizate pentru acoperirea costurilor școlii de șoferi.Programul, ajuns la cea de-a noua ediție, este organizat de Fundația Pentru Comunitate. În decursul celor opt ediții anterioare ale acestui program, patru tineri care s-au aflat în ocrotirea DGASPC Vrancea, au finalizat cu succes cursurile și examenul, iar un altul tocmai a fost acceptat în acest proiect. Eforturile depuse pentru coordonarea și implementarea acestui program au fost susținute de colegul nostru, asistentul social principal Manolache Aurel, care s-a imp