Parcă nu mai știu să scriu sau parcă nu mai pot.
Deocamdată. Dar desenez, desenez imagini din lumea
noastră.
În colțul de jos al unei coli am așternut câteva
flăcări verzi, dintr-un curcubeu imens, și le-am impregnat cu
liniște. Apoi am conturat câteva aripi de îngeri albi ca să ne
vegheze zilele și nopțile, pentru totdeauna. În partea de sus am
desenat cerul. I-am tatuat pistrui argintii pe obraji și flori de
lună arzândă. Ici-colo, fragmente de raze dintr-un soare blând au
umplut coala de hârtie până la refuz. Să dizolve orice urmă de
întuneric. Pentru câteva clipe, un parfum de petale îmi strivește
pleoapele și îl arunc la întâmplare, împreună cu câțiva stropi de
gând pur și un buchet de vise, ca să întregesc tabloul. Împăturesc
cu grijă foaia de hârtie și o așez pe ultima treaptă a orizontului,
ca un reper.
De azi nu mai scriu!
