Comisia Europeană ar putea propune miercuri reducerea la zero a emisiilor de CO2 pentru vehiculele noi în următorul deceniu, una dintre măsurile de mediu menite să combată schimbările climatice şi să pună în aplicare Pactul Verde european.
Autoturismele diesel şi pe benzină şi-au trăit viaţa, iar viitorul este al celor electrice.Comisia Europeană are în vedere eliminarea completă a emisiilor auto începând din anul 2035, informează Agerpres. Cum vehiculele electrice sunt singurele care satisfac această exigenţă, ele vor deveni astfel singurele autorizate la comercializare pe piaţa autoturismelor noi, conform mai multor surse citate joi de AFP.
Încă de anul trecut, in UE le-a fost impus producătorilor auto un plafon mediu de 95 de grame de CO2 pe kilometru, care va f...