Vine Puiu ( prietenul meu dintotdeauna) cu propunerea să mergem la mare.

Stăm o săptămînă , ajutor de ospătar, să ne asigurăm cazarea și masa, după care încă o săptămînă să ne distrăm și-apoi venim acasă, ne echipăm și mergem în Vlădeasa.

De acord și am plecat.Adică el, că eu n-am reușit.

După o zi am primit telegramă că s-a instalat la Hotel Europa din Eforie Nord și mă așteaptă.

După două zile am reușit și eu să pornesc, dar am pierdut trenul direct.Următoarea alternativă era un accelerat pînă la Brașov, un personal pînă la Ploiești și dacă ăsta nu are întîrzieri,prind un rapid pînă la mare.

Lume multă la tren, plin de tineret , glume, cîntece.Ce mai, vacanță.Erau și cîțiva cu echipamente de munte, la fel de veseli și sincer să fiu, îi invidiam.

Din Brașov a urmat personalul.O demenție.Oprea,parcă, din metru în metru.Mă gîndeam că va trece o lună pînă ajunge la Ploiești.

La țigară, pe coridor, aflu de la niște montaniarzi că la Predeal, la Hotel Orizont e plin de OJT-iști veniți la contractări, iar la Cabana Gîrbova e o întîlnire mai intimă a Salvamontului.

Mă bag în vorbă și întreb cine.

Toma Boerescu, Aristide Stavros,Nicolae Ivan,Mihai Sîrbu,Ludovic Gyorffy,Ioan Giurculescu și încă.

Uau, seniorii și montaniarzii salvamontului românesc! Cum să pierd așa ceva? Deci, la prima oprire, undeva înainte de Bușteni, am coborît să merg la Gîrbova.

I-am scris o vedere la Puiu, că că-i las informații la Predeal la OJT și la drum.Ce dacă eram în sandale, ce dacă aveam doar o cămașă subțire și niște pantaloni largi, că-mi puteam face cort din ei.Chiar mă gîndeam că voi lua șuturi în fund de la ei, dar merita.

Nu-i mare distanța și nici probleme de cățărări, aproape întreg parcursul fiind prin pădure, dar sandalele mele nu erau făcute pentru astfel de tratament și ca să fie totul cum trebuie a început ploaia, iar eu nu aveam la mine nimic pentru împotrivă.

Un prim popas.Ce să fac? Nu știam dacă și cînd mai am tren spre mare.Nu aveam nici un echipament specific muntelui, eram ud loarcă, ranița îmi tăia umerii, devenind din ce în ce mai grea din cauza apei, iar ploaia nu părea că are intenția să înceteze.Deci? Merg mai departe.

După ce mi s-au agățat pantalonii de niște rugi de mure și am căzut grămadă printre ei.Cu greu m-am desprins după ce mi s-a rupt cămașa și m-am zgîriat pe întreaga suprafată a corpului-noroc că n-aveam prea multă suprafață- și mă ustura de mă trecea pișu, am făcut fîșii un maieu, cu care mi-am legat pantalonii pe lîngă picior, mi-am pus o legătură și pe frunte să-mi țină părul, fleoașcă, să nu-mi intre în ochi și la drum.Cu grijă, că îmi alunecat tălpile în toate direcțiile prin sandalele ude, că toată apa din cer și de pe copaci îmi venea în ochi, împreună cu multe crengi.

Cînd am ieșit din pădure am întîlnit un pădurar care mi-a făcut un foc, să-mi usc hainele și mi-a dat o foaie de nailon să mă protejez pînă la cabană și pe unde mai merg.Că, zicea el ( și-i dau dreptate), nu ești normal să pleci pe munte echipat de mare.Dar tot el a zis – asta m-a consolat nițel- că dacă tinerii ar fi normali omenirea ar sta pe loc.Nu-i venea să creadă că am pornit la traversare în sandale.

Mi-a confirmat că la cabană sînt marii muntenari și și-a văzut de drum, mai rîzînd, mai vorbind singur.

Am stat, în adăpostul improvizat de pădurar, pînă dimineața și proapăt, vesel, uscat am pornit din nou prin ploaie.

La cabană n-am găsit pe nimeni.Dacă veneai asearăă…Au mers la Predeal, iar astăzi de dimineață spre Bîlea, în Făgăraș.

Imi venea să plîng de ciudă că m-am lăsat amăgit de un pic de bine la căldură.

Am coborît în Predeal, i-am scris o vedere la Puiu.Mă găsești acasă, să mergem pe Vlădeasa și am mers acasă să-mi tratez zgîrieturile și rănile de pe umeri de la ranița udă.

Morala: Cînd ceva nu-ți iese nici din prima și nici din a doua, las-o baltă, că nu-ți va merge nimic bine!

Si doi:Oriunde vrei să mergi, asigură-te că ai, măcar, strictul necesar pentru orice împrejurare!