Art. 13 din Legea nr. 46/2003 prevede: „Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală, asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa (…)”. De asemenea, art. 26 din Constituţie spune aşa: „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. Şi-atunci, cum să iei o asemenea măsură, înainte de-a amenda atât Legea pacientului, dar mai ales legea fundamentală a ţării, dacă tot eşti pus pe fapte mari?

Perfidia ministerială merge până acolo unde, populaţia este înspăimântată cu apariţia inevitabilă a unor pandemii îngrozitoare, în cazul în care micuţii nu vor fi ciuruiţi ori de câte ori le trăsneşte prin cap şmecherilor câte-o campanie de vaccinare. Dar această gogomănie poate fi dezamorsată cu o logică simplă, de bun-simţ. Dacă unii părinţi îşi asumă nevaccinarea propriilor copii, este exact treaba lor, iar această decizie nu-i poate afecta pe cei imunizaţi, că de-aia au fost vaccinaţi. Fiindcă, nu-i aşa, respectarea drepturilor omului presupune liberul arbitru.

În sprijinul propriei idei, derutatul Bănicioiu vine cu un alt argument pe cât de ridicol, pe atât de mincinos. Şi anume, acela că în ţări ca Germania, Franţa, Polonia, Slovacia şi Cehia, vaccinarea copiilor este obligatorie. În realitate, adevărul disimulat este cu totul altul. În majoritatea ţărilor din Europa, 23 la număr, vaccinarea nu este obligatorie. Pe acelaşi personaj malefic, acompaniat de un grup diversificat de interese, îl mai bănuim de intenţii neortodoxe şi din alte motive, la care ne vom referi în continuare.

1. Dacă tot se doreşte cu orice preţ obligativitatea vaccinării, de ce Guvernul sau chiar Legislativul nu-şi asumă, printr-un act normativ, răspunderea pentru efectele secundare cu urmări tragice, ale acestei campanii? Ca să se spele pe mâini, aşa cum s-a procedat în urmă cu câţiva ani, când numeroşi bebeluşi au contactat TBC după vaccinare, sau când apar autismul, eczema atropică, astmul bronşic, boala celiacă, boala Crohn sau diabetul zaharat de tip I la copii?

2. De asemenea, de ce nu se mediatizează cu mare exactitate, la punct şi la virgulă, numărul vaccinurilor pe care copiii ar trebui să le suporte şi împotriva căror boli? Ca oricând să mai poată fi introduse altele şi altele, spre a spori profiturile multinaţionalelor şi a se încasa comisioanele aferente?

3. Probabil împins de la spate de interese pecuniare pe care noi nici măcar nu le bănuim, pe Bănicioiu îl roade mai tare grija de obligativitatea vaccinării decât de faptul că, în câţiva ani, vom rămâne fără medici specialişti. Cei mai în vârstă voi ieşi la pensie, cei mai tineri îşi vor găsi de lucru în alte țări, iar vaccinurile cu de-a sila şi cu nemiluita nu vor putea înlocui în niciun caz lipsa personalului medical calificat.

4. Lipsa personalului auxiliar, supraaglomerarea sistemului sanitar, absenţa medicamentelor gratuite şi compensate sunt alte cauze care fac ca sănătatea populaţiei acestei ţări să fie una precară, iar nu renunţarea la autoimunizare (sau măcar diminuarea acesteia) şi ciuruirea micuţilor cu tot felul de seruri, atunci când au chef unii sau alţii.

În final, să mai spunem două cuvinte şi despre Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care recomandă un procent de vaccinare de peste 80% la nivelul tuturor statelor, astfel încât profiturile producătorilor şi importatorilor de vaccinuri, asociaţi în multinaţionale, să nu cumva să scadă. Moment în care ar fi de văzut cine finanţează această organizaţie, precum şi prostiile pe care le-a comis în trecut, dintre care amintim doar una gogonată. În urmă cu patru ani, OMS a recomandat folosirea pe scară largă a costisitorului medicament numit Tamiflu împotriva gripei. Marea Britanie a cheltuit în acest scop o jumătate de miliard de lire sterline, ca apoi să realizeze că Tamiflu nu este cu nimic mai eficient decât mult mai ieftinul Paracetamol. Situație în care OMS s-a făcut că plouă.

Sursa: Ziua News