Descriere
Vadu Izei, aşezat în partea de nord – vest a
României, la conflenţa râurilor Iza cu Mara (localnicii zic la
zona: La amestecături sau În Gura Jotii - Jota e un pârău ce se
varsă în Iza la confluenţă. Alţi afluenţi: Valea Porcului, Valea
Jotii, Şugău-Tursadul în trecut şi Valea Hotarului), acolo unde se
întâlnesc drumurile care vin dinspre Baia Mare, de pe Valea Izei şi
Sighet, nu departe de unde se agaţă harta României în cui şi în
locul unde a pribegit Pintea Viteazul.
Comuna Vadu Izei este situată în partea de nord
a judeţului Maramureş, la 60 km distanţă de municipiul Baia Mare şi
la 6 km distanţă de municipiul Sighetu Marmaţiei. Aflata la
confluenta raurilor Iza cu Mara, pe un ses de 1,5 km latime si 2-4
km lungime, inconjurata de dealuri ce nu depasesc 700 m are in
componenţa urmatoarele localităţi: Vadu Izei (centru administrativ)
şi Valea Stejarului.
Luncile si zavoaiele pitoresti adapostesc
pasari frumos cantatoare si minunat colorate (cucul, pupaza,
ciocarlia). Dealurile sunt acoperite de livezi (meri, pruni si
ciresi), paduri de stejar si fag ce coboara pana la marginea
satului. Apele verzui ale Izei lin curgatoare si cele albastrui ale
Marei soptitoare, cu mersul spinos adapostesc o bogata varietate de
pesti frumos lucitori.
Este cunoscut pentru "Portile maramuresene"
executate de Gheorghe Borodi, prin cantecele Mariei Trifoi si ale
virtuosului violonist Gheorghe Covaci-Cioata precum si prin poezia
lui Tiberiu Utan si a desenelor valorosului artist grafician Vasile
Kazar. Alaturi de acestea – spiritualitatea de cote maxime din
preajma sarbatorilor, obiceiurile locurilor, arta si portul popular
– pe care locuitorii il poarta indiferent de zi definesc tabloul
acestui tinut din Maramures.
Istoria zbuciumata si mediul geografic si-au
pus amprenta pe sufletul acestor maramureseni si au daltuit de-a
lungul secolelor un om darz, harnic, ospitalier si mandru pe care
nu l-au putut pleca nici vitregiile vremurilor si nici asprimea
iernii.
Vechimea localităţii se pierde în negura
timpurilor fiind descoperite aici dovezi arheologice care atestă
locuirea acestor meleaguri. Dovezi scrise apar însă de-abia din
anul 1383.
Agricultura, cu ramurile ei principale,
cultivarea pământului şi creşterea animalelor, reprezintă
activitatea economică de bază pentru locuitorii comunei. Ca
activităţi conexe s-au dezvoltat turismul, serviciile, comertul şi
o mică industrie, reprezentată de un atelier de tâmplărie, unul de
croitorie şi unul de tapiţerie
CAZARE
http://www.turistinfo.ro/vadu_izei/cazare-hoteluri-vile-pensiuni-vadu_izei.html