De când m-am mutat în București, alături de drăguțul meu, cred că nu trece o săptămână în care să nu îi fac capul calendar cu nemulțumirea-mi principală: urăsc Bucureștiul și munca de birou!Cumva simt că a sta înțepenită cât e ziulica de lungă într-un scaun (chipurile ergonomic) și tastând ca o maimuțică pe tastatura fancy, îmi taie încet și sigur aripile, îmi omoară creativitatea și mă face prizoniera unei monotonii fatale (cam ca în imaginea de mai jos, părerea mea...) Ca să înțelegeți mai bine, creativă din fire cum sunt, biroul nu este o alternativă viabilă, iar nemulțumirile sunt dezbătute săptămânal, întoarse pe toate părțile și evidențiate în toate modalitățile posibile.Asta până acum câteva zile, când drăguțul meu, deja suprasaturat de văicareli a izbucnit (destul de vocal) dar revelator: de ce doamne iartă-mă nu lași biroul ălă și să îți iei o