Sambata, dupa ce a plecat Lucian la livrari, m-am apucat cu zor si spor sa strang de prin solarul mare cativa ardei si vinete (cu gand sa-i bag la congelator), cateva gogonele pentru borcane, dar si cateva rosiute intarziate. Apoi, cu acelasi spor, am tras o smotruiala de zile mari, dupa care profitand de soarele care iesise, dar si de faptul ca aveam nevoie de o pauza, m-am dus la plimbare prin gradina. Lucru mare nu mai e, dar e interesant de vazut ce putere de regenerare au plantele.
Marea majoritate a vrejurilor de dovleci s-au dus la prima bruma, dar totusi cateva mai rezista. Harnicutul din poza de mai sus s-a intins pana la locul unde am pus dovlecii culesi.
Mangold din gradina. Mai in vara, saracul mangold din cauza lipsei de apa se micise de tot si a fost napadit de buruieni. Lucian a bagat coasa in locul acela si am zis ca gata, e dus. Dar uite ca din radacini s-au format frunze noi, iar ploile care au fost, plus zilele mai racoroase, l-au ajutat sa se refaca.
Mangoldul de pe parcela asta a fost tare harnic, in primavara a avut niste frunze de minune. Acum e cam amarat si epuizat, dar am de gand sa-i pun niste macerat de gunoi de pasare printre el ca sa aiba peste iarna. Iar la primavara, pana o inflori, sa mai pot sa ma bucur de el.
Spre comparare, mangold tanar in solar.
Langa parcela cu mangold, am mai avut una de kale Nero di Toscana si una de gulii
Kale iesite din radacini, dar mancate de melci |
In cazul guliei, atunci cand le-am cules au ramas in pamant varfuri de radacina. Iar ea s-a regenerat.
Sigur ca nu isi va mai forma bulbul, dar sunt multumita si de frunze, caci imi plac tare mult.
Frunze de gulii mov iesite din radacini. |
Macris renascut |
Plimbarea era cam pe final si cum mereu sunt insotita...
...de cate cineva cu chef de joaca,
am tras cate o smotoceala cu matoance, apoi o joaca de zile mari si ne-am trezit ca a venit seara.
Duminica, pentru ca tot nu ma atrageau ardeii aia de nici o culoare sa-i toc, m-am apucat de prajituri. Cum aveam si mere si dovleci placintari, mi-am aromat toata casa cu miresme de toamna si mi-am bucurat baietii.
Dupa care mi-am luat inima-n dinti si m-am apucat sa pun butasi de trandafiri prin curte. In primavara am plantat in jur de 20 de butasi cumparati. Nici macar unul nu s-a prins.Oi fi eu catastrofa la asa ceva, dar cred ca au avut si plantele ceva. Toti au fost la fel, luati de la aceeasi firma.
Asa ca am hotarat ca acum sa-mi fac eu butasii.
E prima data cand fac asa ceva si habar n-am daca butasii de i-am taiat sunt cei potriviti, dar cred ca o sa vad la primavara daca am facut vreo duda sau nu.
Multumita si de treaba asta, am facut o tura prin solarii, ca sa-mi stabilesc lucrul pentru a doua zi.
Pentru ca in primavara nu am avut ridichi si tare am suferit pe tema asta, nu am putut sa nu admir tura noua de ridichi de acum. Saracele, parca vor sa-si ceara scuze :).
Primele doua parcele au rodit foarte bine.
Iar tura asta noua promite si ea, dupa cum vad eu plantutele.
Si langa ele avem usturoiul verde pe care il astept cu nerabdare.
Multumita de toate, cu planul de lucru pentru a doua zi facut in cap, ies din solar si un apus frumos colorat imi spune ca iar a venit seara.
Tare repede fuge timpul si tare repede a inceput sa se intunece!