În desăvârşita noaptecând ridic privirea din carte,din numerabilele clare rânduri,o, ce stelar de limpede se-mparte,ca un buchet de rustice flori,îngrămădirea de gânduri:Tinereţe a sprinten legănatei prore,cu şovăieli, duioşii, mângâieri. –Pretutindeni bucuria de-a fi mână-n mână,dorinţă însă nicăieri;prea mult univers şi destulă ţărână.traducere de Alexandru Philippide
Citește mai departe
În ce piatră, ce sânge, ce fier Ce foc am fost ciopliți Deși părem croiți numai din nori Și ne lovesc cu pietre și ne strigă Lunateci! Cum ne petrecem zilele și nopțile Doar unul Dumnezeu o știe! Să mergem împreună lasă-i să ne lovească Cu pietre și lunateci să ne strige Prietene, cei ce n-au înțeles nicic
Citește mai departe
Când ziua din lujer se desface învoalată și își desfoaie pe câmpuri culorile Când de la glas până la buze se sparg stalagmitele Când soarele-înoată în holde Și-o pânză în zori păstorește alizeul Mereu ți-e veșmântul o insulă, o moară care-ntoarnă anii înapoi Anii pe care i-ai trăit și-a căror icoană o regăsesc dureroasă în inimă Alunii se-apleacă unul spre altul iar țărâna cade din îmbrățișarea
Citește mai departe
”(Că făcătorii răului, când mulți într-un gând asupra unii răutăți să află, unul pre altul a nu amăgi obiciuiți sint, ca nu cumva cu vicleșugul mic, fărălegea mare a isprăvi din mână să piardză).” ”Iară Inorogul încă în opreala crocodilului fiind și precum în blăstămate vicleșugurile Hameleonului să fie cădzut, vestea prin urechile tuturor să împrăștie, toți munții și codrii de fapta ce să făcusă să răzsuna și toate văile și holmurile de huietul glasului să cutremura, atâta cât glasurile răzsunării precum ca o muzică să fie tocmite să părea, carile o harmonie tânguioasă la toată urechea aducea, nici cineva altă ceva audziia, fără numai: „Plecatu-s-au cornul Inorogului, împiedecatu-s-au p
Citește mai departe
marin mincu e în așteptareun ochi crispat demolează cu furiestructura chimică a obiectelorrepune elementele în libertateîntre goluri și plinuriașa numitele pliuri interstițialemâna lui se strecoară vioaieveveriță de fum între două crengiîntre crengile realuluidin abundență frunze vorbe bălăriiîn răsfăț dezmăț de forme informefalnica practică semnificantăa descoperi limba poezieimâna apăsată pe trăgaciul mașinii de scrissă împuști acel vers așteptatsingurul vers care doaremarin mincu stă aplecatîntre formele stării de realcea mai malignă dintre stări pe caren-o vindecă nici un spital
Citește mai departe
Domnule Presedinte, Onorata Curte, Cazul pe care îl judecați dovedește, din nenorocire, ca o natură rea nu se îndreaptă de învațatură, ca învățamântul umanitar și universitar uneori înmulțește naturilor perverse îndeletnicirile dezonorante. Prin calomnie, se poate vătăma un om în onoarea lui, se poate zdruncina în mijloacele lui de existență, dar se poate, când ura nu mai are margini, să izbească în onoarea, în mijloacele de existență și în rațiunea de a fi a cuiva. Sunt nuanțe; sunt grade de vinovăție, după cum vinovatul a cuprins o parte sau întreaga personalitate a victimei, în întrebuințarea publică a calomniei. Ataci pe un proprietar în modul de a uza de proprietatea lui, afirmând prin publicitate, ca în casele lui se petrec scene de o toleranța imorală. Ai calomnia
Citește mai departe
Nenorocitele astea de ţări ale noastre sînt de mult, dar mai cu seamă de la fanarioţi încoace, scena unui joc de intrigi internaţionale cari se ţes, se încîlcesc, dar din nenorocire se discîlcesc totdeauna în defavorul lor şi mai cu seamă a elementului românesc din ele. De se face un drum de fier, el devine calea mare de imigraţiune a tuturor vagabonzilor şi a criminalilor din statele învecinate, căci România a devenit mlaştina de scurgere pentru tot ce e moraliceşte şi economiceşte nesănătos dincolo de graniţe, pentru tot ce fuge de muncă, pentru tot ce se simte urmărit de înrolarea în armată, de poliţie şi de justiţia penală. Astfel, bunăoară, toţi criminalii din Austro-Ungaria cari se prind din fugă, pe drumul spre România se prind, căci aci e ţara libertăţii, egalităţii, fratern
Citește mai departe
Există atâtea definiţii ale civilizaţiei, încât o cercetare a lor, aici, nu i-ar fi cititorului de nici un folos. Intuiţia comună ajunge. Şi mă voi mărgini la necazurile noastre, încredinţat de faptul că, pe măsură ce ne vom cunoaşte mai bine, lepădându-ne de orice trufie, vom mai putea îndrepta câte ceva. Nu e oare mai bine ca, în loc să ne conferim blazoane iluzorii, să învăţăm mai bine ce suntem cu adevărat? Nu există vindecare decât prin adevăr. Dar adevărul nu trebuie spus cu încrâncenare, ci cu înţelegere şi cu dragoste, şi nu fără zâmbet. La noi lucrurile nu se îndreaptă când cineva îşi arogă rolul de a biciui, scrâşnind, moravurile, de undeva de sus, din transcendenţa unei conştiinţe presupuse fără greş. E bine să ne judecăm, cu dreptate, noi pe noi înşine, sperând că orice act de cinstită şi lucidă cântărire de sine va da cu vremea roadă în imanenţa conştiinţei obşteşti.
Citește mai departe
Unde să-i afli hotaracestui lăuntru de har?Pe ce chins-așază asemenea alin?Ceruri, câte se-nșir,în mările interioareale acestor involți trandafiri,ale acestor netemători,ce pierduți în destinderea lorzac, ca și cum nicicând vreo mână nu i-ar putea scuturatremurând.Abia de se pot reține;mulți s-au dăruit,răsplin s-au umplut,și-acum își revarsăspațiul lăuntric, umbrit,în salba de zile luminăce-ntr-una mai pline,mai pline se-mbină,până ce vara întreagă devineo încăpere într-un vis.Trad: Dan Constantinescu
Citește mai departe
Poezia este dură nu o cucerești cu minciuni, nu o schimbi trăgând în cărți nici tămâind pe cel din afară. Foc ce curge din iad și alizee de august băi curative la care cei săraci visează Poezia te sustrage din realitate lăsându-te în mr
Citește mai departe
Păstorii-ngropară soarele-n pădurea despuiată. Cu năvodul împletit din păr Un pescar scaose luna din iazu-nfrigurat. În albastru cristal Stă palidul om rezemat cu obrazul de stelele sale; Sau capul și-l pleacă în somn purpuriu. Dar curgerea neagră a păsărilor întruna îl mișcă Pe cel văzător, sfințenia florilor albastre; Apropiata liniște la cele ce-au fost, îngeri stin
Citește mai departe
Nici marmuri dure și eterne, nici muzică și nici pictură, ci doar cuvânt ce-n timp se cerne. Cântec și basm e poezia. Se cântă-o întâmplare-aevea doar băsmuindu-i melodia. Sufletul țărmurii-și creează, Și munții lui de fum și plumb și codrii fragezi în amiază. Orice imagine furată ce nu din râul său s
Citește mai departe
Numai libertatea aceasta ne-ngăduie Zeii: să ne plecăm voința Sub stăpânirea lor. Și cel mai bine e să facem așa, Pentru că numai în iluzia libertății Există libertatea. Nu în mod diferit fac zeii, cărora Un destin etern le incumbă, În intima și străvechea lor Convingere calmă Că duc o viață liberă și divină.
Citește mai departe
The statues were quickly hidden by weeds. We didn’t know whether the statues had shrunk or whether the grasses had grown. Only a large copper hand remained visible, like a terrible benediction, above the tangle of unsightly shapes. Woodcutters passed by on the road below - they never turned their heads. Women no longer slept with their men. We could hear the night dropping its apples into the river - one by one. And later on the stars quietly sawing through that raised copper hand
Citește mai departe
A spring evening. A large room in an old house. A woman of a certain age, dressed in black, is speaking to a young man. They have not turned on the lights. Through both windows the moonlight shines relentlessly. I forgot to mention that the Woman in Black has published two or three interesting volume of poetry with a religious flavor. So, the Woman in Black is speaking to the Young Man: Let me come with you. What a moon there is tonight! The moon is kind – it won’t show
Citește mai departe