M-au pus să jur Cu mâna pe inimă. ”Jură! Mi-au spus . Pe Iubire să juri!” Și-am jurat pe Iubire. Mi-au pus încă o dată mâna pe inimă ”Jură! spunându-mi. Jură pe Om!” Am jurat pe Om Dar m-au ruat pe atât de multe să jur Pe Frumusețe, Onoare, Prietenie... Pe ce să jur mai întâi? ”Jură pe toate!” mi-au spus. ”Atunci, am răspuns supunându-mă, Pe to
Citește mai departe
...
Citește mai departe
Pentru că obrazul tău aspru-i de mătase pentru degetele mele, mereu orfane-s de prezenţa ta, ca un fluture fără de lumină, ca o corabie eu pânze fără mare ; de aceea, azi, pentru a nu muşca praful înfrângerii iubirii, răscumpăr cu singurătate atingerea trupurilor noastre, lumina frunţii tale absente, nu mai puţin importantă decât o eclipsă de lună sau decât pacea între d
Citește mai departe
Tu vei sosi mirosind a dimineaţă, a muşchi de copac şi a drum lung. Vei aduce frunze de arbori neştiuţi răsucite în păr şi nu vei fi obosit, dar eu îţi voi săruta ochii de vultur până ţi se va usca ultima lacrimă, până la ultima picătură de sânge. Cu busuioc şi lămâiţă te voi spăla de pulberea care-ţi va mai rămâne încă între degete.
Citește mai departe
Îmi amintesc astăzi versurile pe care ţi le-am scris, Lilliam Edwards. Şi te văd plecând cu vioara şi pletele de aur, cu chipul tău semănat de surâsuri, te văd plecând în ziua aceea către sudul Americii de Nord, definitiv. Urcând pe râu în sus, râul cu ţărmuri înflorite de cântecul negrilor. Vaporul ţi-a adus multele mele scrisori trimise ţie, ţi-a adus toată copilăria mea. Iubirea mea a fost să-nceapă atunci când tu apăsai inocentă c
Citește mai departe
Pierdut mereu pe drumuri eu atât m-aş vrea, cu pas uşor, să nu rămână urme în urma mea, un peregrin ce-n lume nici lut nu vrea să fie, nici înaltă stea. Să merg fără de-o ţintă şi-un destin anume, corabie frumoasă şi fără nimenea, Marbella lăsând-o în nori de peruzea, să plec pe mări latine sub adieri molcume. Şi-astfel, uitat în linişti, când soarele-o s-apună, s-alunec în visare mai treaz ca niciodată. Privel
Citește mai departe
Cu remuşcarea ce-mi pătrunde-n casă vine şi teama. Şi-ndoiala. Iată, teama ce în tăcere m-a torturat odată şi dulcea îndoială ce veşnic mă apasă. Ce preţ le-am dat ? A fost o bună plată ? Şi ele, teama şi-ndoiala, ca să îşi răsplătească totul au dat la fel ? Ce-mi lasă ? M-au înşelat ? Vreuna din ele-i înşelată ? Această socoteală atât de nedorită, dar dreaptă şi la modă m-a scârbit într-una şi m-a atras, părân
Citește mai departe
Şi veghea mea nicicând va să termine, căci mândrele-i poveşti de fiecare dată Şeherazada fi-va să depene şi-ndată o altă noapte trece, o altă ziuă vine. În furca ei, Tristeţea, iluzie-aşteptată fi-va să toarcă veşnic pentru mine şi pentru-o tuberoză, Moartea, ştiu prea bine, mă va lăsa mereu pe altădată. Aici unde mireasma crudă se preface
Citește mai departe
Ca păsările mării să trăiesc aş vrea, o viaţă de-aventură, mereu rătăcitoare, să nu cunosc, când trec din zare-n zare, priveliştea cu drumuri ostenind pe ea. Să pot zbura când înserarea moare pe sub lumina clipei de miere şi de stea, cu aripile-ntinse, de sus să pot vedea cum pier pe ţărm furtunile din mare. Să pot fugi de tot ce-nseamnă lume ; beat de azur, să fiu stăpânul peste mare şi cer. Iar când va fi anu
Citește mai departe
În margine de drumuri îşi mai suie şi azi spre ceruri, singură, tulpina fără de frunze, căutând lumina şi murmurul de vânt. Dar astăzi nu e, cu toată amintirea străjuind colina, înalt şi mândru ca o cetăţuie, decât un peregrin oprit să-şi spuie o tragică poveste-n care vina nu este-a lui. Cu crengile cuprinse de muşchi ca de-un linţoliu şi-nserare, când cad amurguri peste el, uscată
Citește mai departe
În jurul turnului albit de vreme o barză-nvaţă geometrii astrale, din linii drepte şi spirale reconstruind ştiute teoreme. Trec peste sat amurguri ireale şi pier în zări ca nişte vechi trireme, lăsând în seară-un suflet ce se teme visând pe ţărm călătoriile sale. Din larguri briza reînvie iară mâna iubitei de demult uitată ;
Citește mai departe
Vietăți aievea, oferitepeste tot să-l crească unde-aleargă,au simțit la semne înruditesemenu-n imperii dezvelitece-s urcate, cu tritoni uzi leoarcă,uneori de zeul inundat;animalul deci s-a arătat,altceva decât, de pești, nătângeînmulțiri, din sângele lor sânge,și-nspre omenesc ceva-nclinat.Răsturnându-se, veni o ceațăveselă, simțind strălucitoareparcă valuri: caldă, devotată,drumul cu nădejdi ca-ncununând,și-n avânt, rotundă prora blândocolind-o, cum o vaza-și arecorp și rotunjimi, de răni de-o parte,fără griji, de viață fremătând,și schimbând în joacă valuri sparte,lin purta triremă mai departe.Și-n pustiu-i risc naieru-l dusepe prietenu-oferit acumși, îndatorat, el lumi nespuseîi imagina, reale-oricum,căci iubea grădini, voci, zei și încăsideralul an în pace-adâncă.Traducere Mihail Ne
Citește mai departe
Mi-am scos masca; şi m-am văzut în oglindă. Eram copilul de-acum nu ştiu câţi ani. Nu mă schimbasem deloc… Ăsta e avantajul de-a şti să dai jos masca. Eşti mereu copilul, Trecutul care-a fost Copilul. Mi-am scos masca şi apoi mi-am pus-o iar. Aşa e mai bine, Aşa, fără mască. Şi mă întorc la personalitate ca la un capăt de linie. (trad.
Citește mai departe