Capăt forma unei pietre slujesc păunilor care deasupra mea se-nalță bolborosind. Mă aruncă și mă sfărîmă mă zidesc și mă supun mă azvârl și mă lovesc în porumbei mă îneacă și mă ascultă atent. Cu nesaț mă înghit balenele, și târziu mă elimină în goluri înainte unde
Citește mai departe
Pocnet de harapnic scurt a detunat, Spartă,-n gol tăcerea țăndări a zburat; Val-vârtej prin vadul nopții trec năluci, Om cu ghebă neagră, cai plini de clăbuci. Pe un cer cât lumea stelele nu-ncap Și sub cerul ăsta nu se merge-n trap. Urcă din porumburi șopot ne-nțeles; Cât o șură aprinsă iese luna-n șes. ”Hii, căluții tatii, hii la drum întins. Pân-acuma nimeni urma nu ne-a prins. Am gonit o noapte, de-om scăpa încai Să intrăm în țara hoților de cai:
Citește mai departe
Tu fulger nevăzut/tu clar-tenebru foc/ forță plină de-avânt/și de neatins ființă/ Ceva dumnezeiesc în spirit ia ființă/ ce-i dă elan și sens: mă-ncearcă-un straniu foc. Sufletu-n sine nu-i atât de vrednic foc. e-n mine-un vânt/un duh/o urzitoare ființă/ puterea-suflu-n veci adâncul-miez-ființă/ ce-aprinde pentru ea în mine-un cer de foc. Tu văz ce-mparți culori/miracol-strălucire! tu
Citește mai departe
Tu, Doamne, tunet vast! dă tunetului tău Putere inimii cuvânt ce-o săgetează; învăpăiatul duh să-l văd să-i simt o rază cum cască nemilos sub cel trufaș un hău! Tunetul are har să-ndrepte tot ce-i rău căci Domnul cel prezent în spaime-adânci tronează. E plin de roade-acest năvalnic arc de groază o forț-a gravitației zvâcnește-n zelul său. rază-miracol verb ce-n suflet face rană, nu-n carne: numai cel puternic e ochit.
Citește mai departe
Nu-mi spune nu, îngenunchez smerit. Cu-aceste flori de sânge. Ia-le; Prin tine, de demult, mi-au răsărit, Flori roşii-n cale. Privirea ţi-o coboară-asupra lor De amintire împăienjenită. Tot ce-ai văzut, iubirea mea întreagă În trandafiri palpită. Şi lacrimile tale de rouă mi-au părut;
Citește mai departe
Ai un gust de furtună pe buze - dar unde hoinăreai ziua întreagă printre visele dure ale pietrei și mării un vânt de vulturi a despuiat culmile până la os i-a descărnat dorința și pupilele ochilor tăi luând buzduganul himerei brăzdară cu spumă memoria! Unde-i obișnuitul povârniș al scurtului septembrie pe lutul unde te jucai privind în jos îndepărtatele lanuri ale altor fete colțurile unde prietenii lăsau mănunchiuri de rosmarin.
Citește mai departe
Despre hidalgul smead şi stăpînit De eroism şi gust de aventurăSe crede că - virtualitate pură -Biblioteca nu şi-a părăsit.Isprăvile fidelei povestiri,Burlesc ori tragicomic încheiate,De el, nu de Cervantes, sînt visateŞi înţesate-s de închipuiri.La fel mi-e soarta. Ştiu că esenţialŞi fără moarte s-a pierdut cevaÎn chiar biblioteca ce-ngropaPovestea cu hidalgul exemplar.Copilul fila-ntoarce grav cu-eresuri,Visînd nedesluşite înţelesuri. Trad. Andrei Ionescu
Citește mai departe
Domol răsună ploaia-n geamuri, Cu-același ritm melodic și egal,Cu miros cald și umed de pe lanuri;Cu lungi tristeți de toamnă și caval –O fină pânză de argintSe țese luminoasă și lichidăDin cerul trist și palid spre pământ,Învăluindu-l ca-ntr-o crisalidă;Pe flori înviorate și pe-aleiS-au risipit șirag de nestimateAtâția stropi nepângăriți și grei,Cu străluciri de grele diamante.Aș vrea aceste lacrimi lucitoare,Pășind cu glezne goale prin verdeață,Să le culeg în poală răbdătoareȘi-n dar să ți le-aduc de dimineață.(1934)
Citește mai departe
– Ce așteptăm, în piață adunați? Barbarii trebuie astăzi să vină. – De ce-n Senat e o-atare-ncremenire? Fiindcă barbarii vor fi azi aici.La ce bun să mai dea legi, senatorii?Dreptatea împărți-vor barbarii, când sosesc. – De ce-mpăratul nostru în zori s-a deșteptatși stă la poarta orașului, cea mare,pe tronul său, solemn, purtând coroana? Fiindcă barbarii vor fi azi aici.Și împăratu-așteaptă să-l primeascăpe mai-marele lor. A pregătit să-i deași-un pergament, în care sunt înscrisedemnități multe și onoruri. – De ce consulii și pretorii noștri
Citește mai departe
Pe lună, când ne scăpără-n argintul nopții pocalele de vin ca niște ochi de fiară,ca un surâs amețitor tu-mi răscoleștitot furnicarul de porniri,cari nu-și mai afl-apoi odihna.Sub ocrotirea limpede a zăriibiruitoare mă priveștiși-n ochii mei te oglindeștistrălucitoare, mândră și păgână.Iar eu încet, nespus de-ncetploapele-mi închid,îmbrățișând cu ele tainicicoana ta din ochii mei,surâsul tău, iubirea și lumina ta -pe lună, când ne scăpără-n argintul nopțiipocalele de vin ca niște ochi de fiară.
Citește mai departe
Roz trandafir, frumseţea ta nu m-a cruţat. Din drum m-abatşi mă răsfir, când zmeu - când stea -prin ziua şi prin soarta ta.Roz trandafir, care te-nalţisuprafiresc la albe curţidin scaunul împărătesc,pe lespede în faţa taşi gândul ar îngenunchea.Sau poate că tu nici nu eşti?Vezi - sufletul mi-e-n cumpănă.O, dac-aş şti, aş căuta,o, dac-aş şti că fiinţă n-ai,aş căuta să-mi înfloreştiaievea-ntruchipându-te,să nu-mi adii ca din poveştisau din închipuiri de rai.Zmeu tulbure şi amăgit -eu mi-aş stârni grădinile,trimite-mi-aş albinele -din ceara răsărituluicu foi, pleoape, ghimpi pe fir,să te clădească trandafirde la nămiezi la asfinţit.
Citește mai departe
Aici te iubesc!Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.Zăpada se dezvăluie în forme care dansează.Un pescăruş argintiu alunecă din vest.Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.O, catargul unei corăbii.Singur.Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.În depărtare, marea sună şi răsună.Acesta este un port.Aici te iubesc.Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grelece străbat marea fără destinaţie.Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.Porturile devin triste când după-amiaza acostează.Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.Dar noaptea revine şi
Citește mai departe
Asta nu are nimic de-a face cu războiul sau cu sfârșitul lumii. Ea visează că acolo sunt grauri cenușii pe pajiștea iernii, iar mugurii portocalilor din anul următor sunt laolaltă cu cei de anul acesta, iar soarele e încă sus, un cerc apos de foc așezându-se pe cer la ora cinei, dar nu există nicio flacără care să se întindă prin casă
Citește mai departe
Tu vei fi şcoala frumuseţii şi a iubirii —prin tine, bucuriile lumii le voi spori:uite, îţi încredinţez aceşti fluturi,o mie de fluturi tineri, frumoşi —ia-i şi învaţă-i să zboare,bănuit să zboare, în calde furtuni de culori,în furtuni de culori neştiute, subţiri,mereu schimbătoare şi pure,învaţă-i să zboare precumfreamătul fin al genelor talepe obrazul meu ars, de argilă. Un pui de panteră am să-ţi aduc,să-l înveţineprihănita, leneşa pîndă felină,spaimele crude, întunecoase, ale pădurii,să-l înveţi iscusinţa de-a ucide cu graţieîndelung alintindu-şi prada, fosforescent. Am să-ţi aduc apoi corcoduşul, laleaua,să-i înveţi să-nfloreascăiubindu-se prin nevăzute fire de pulbere.Şi stînca oarbă, in
Citește mai departe
Pe măsură ce anii trec se înmulțesc judecătorii cari te condamnă.Pe măsură ce anii trec și vorbești cumai puține voci,vezi cu alți ochi soarele.Știi că acei care au rămas te înșelau –delirul cărnii, frumosul danssfârșind într-o senzație de gol.Așa cum în noapte cotind pe-o șoseapustievezi sticlind deodată doi ochi de animal,care a și plecat, așa îți simți ochii;te uiți la soare, apoi dispari în tenebre;tunica doricăpe care-au atins-o degetele tale și ca munțiis-a curbat, e o marmoră în soare,dar creștetul și-l țineîn întuneric.Pe cei ce lăsară arenaca să ia arcurileși l-au lovit pe îndârjitul alergătorîncât văzu dinainte arena plutind în sânge,lumea diminuându-se ca lunași glorioasele grădini pălind,îi vezi în soare, în spatele soarelui.Băieții care făceau plonjoane de pe bompresemai
Citește mai departe