Pe țărm secret și alb ca porumba cea penată,la prânz ne-am însetat:apa era sărată.În acel pal nisipnumele ei l-am scris;trecu a mării brizăși scrisul l-a dezis.Cu cât elan, ce zbateri,cât patos, ce fervoare,viața ne-am dus: eroare!Deci viața ne-am schimbat.(traducere de Grete Tartler)
Citește mai departe
Cu primăvara din noua îmbrăcat culori viiși umblând ușorcu primăvara din nou,cu vara din nouzâmbea.Printre mugurii cruzisâni dezgoliți până la vene,dincolo de noaptea uscatădincolo de bătrânii albițicare șușoteau întrebându-secum e mai bine: să predeacheile ori să legefrânghia și să se spânzuresă lase goale trupuriunde sufletele nu rezistauunde mintea nu ajungeași genunchii se înmuiau.Cu primii muguribătrânii și-au pierdut capulși au predat toate:nepoți și strănepoțiadâncile ogoareși munții verziiubirea și avutulmila și acoperișulrâurile și marea;și-au plecat ca niște statuilăsând după ei tăcereape care nu spade o tăiarăpe care nu tropote o luarănici strigătele celor necopți;și-a venit marea singurătate,și-a venit marea strâmtorareo
Citește mai departe
Lângă Templul Marelui Conducător se află un cedru străvechiCu tulpină asemeni bronzului înverzit şi rădăcini de piatră.Ar trebui patruzeci de oameni să-i poată cuprinde trunchiul,Iar vârful lui de culoarea pescăruşului verde atinge cerul.Datând de pe vremea marilor conducători şi oameni de stat,Astfel de copac este astăzi iubit şi onorat de oameni.Norii vin la el din mari depărtări, de la steiurile Wu,Şi luna rece se reflectă pe vârful lui înzăpezit.... La răsărit de Pavilionul Mătăsii, ieri, am găsit pe conducătorulŞi pe omul de stat din vremurile de demult slujind în acelaşi templu,Copacul lor, cu ramuri ciudate, dădea un aer venerabil întregului peisaj,În ciuda culorilor proaspete la uşi şi ferestre.Atât de ferm îi erau rădăcinile adânci înfipte în sol,Încât coroana lui dominatoare sfida vânturile ce
Citește mai departe
Vântul puternic, cerul înălțat, maimuțele urlând plângând;insula intactă, nisip alb, păsări care zboară în cercuri.Pădurea infinită, înfrunzindu-se cu frunze după frunze;Râul inepuizabil, învolburând val după val.Cu o mie de kilometri de toamnă melancolică, călătoresc;purtând o sută de ani de boală, mă urc pe terasa asta.Greutățile și regretul amar mi-au înghețat tâmplele -și ce mă chinuie cel mai mult? Renunțarea la vin!
Citește mai departe
Ce aş putea spune despre Marele Pisc?Ţinuturile de demult sunt pretutindeni verzi,Inspirate şi stimulate de respiraţia creaţiei,Cu cele Două Forţe echilibrând zilele şi nopţile.... Îmi dezgolesc pieptul către porţile norilor,Îmi încordez vederea urmărind zborul păsărilor spre casă.Când o să ating piscul pentru a cuprindeToţi munţii într-o singură privire?Trad. Petru Dimofte
Citește mai departe
Fără pereche în bună creştere şi frumuseţe,o doamnă delicată şi-a găsit refugiulîn această vale uitată de lume.Ea este de familie nobilă,dar toată avuţia i s-a risipit;acum trăieşte ca iarba şi ca arborii.Când centrul administrativ a căzut în mâna rebelilor,fraţii ei au fost condamnaţi la moarte;originea şi rangul nu mai valorau nimic - - -nu a fost lăsată măcarsă adune şi să le îngroape oasele.Oamenii se întorc repede împotriva celorpe care i-au slujit şi cărora le-a trecut vremea - - -norocul este flacăra unei lămpiaplecându-se sub bătaia vântului.Soţul e un tip frivolcare şi-a găsit o altă femeie frumoasă.Chiar zorelele, deschizându-şi floarea în fiecare seară,sunt un exemplu de constanţă pe lângă el;asta în timp ce raţele mandarindorm întotd
Citește mai departe
De câtă vreme lunec Tăcut, pe fluviu-n jos,În luntrea mea uşoarăDin lemn de abanos ?Stă flautul alături,Şi vântul uşurelAbia, abia suspinăTrecând încet prin el.Dă-mi vin! Să piară-n noapteTrecutu-ntunecos,Ca umbra unui lotusPe malul mătăsos ...Comoara mea e luntrea,Un vis trecând prin vad,Şi vinu-aşa de dulceŞi flautul de jad ...Sărută-mă ! PământulCu cerul ţi-l aştern ...Prin tine, doar, Iubire,Voi fi şi eu etern.Traducere de Eusebiu Camilar
Citește mai departe
Mi-a curs Luna pe podeleOri e, poate, promoroacăCe din toamne reci și greleArginti-n viața-mi săracă?Ridic văzul - Luna mareAurește în fereastră,Aplec ochii și mă doareDorul după Țara noastră.Traducere V. Bragagiu
Citește mai departe
Cad frunzele, într-o perdea gălbue.De pe terasă vrut-am să privesc,Prin zborul lor, statura ta, dar nu e ;Doar muntele departe îl zăresc ...Sunt singură şi dorul tău mă cheamă ...Cad frunzele, şi eu oftez prelung.Nici nourii la tine nu ajung,Căci toţi, deasupra mării, se destramă ...Şi vesti de groază vin dinspre câmpie :Asupra lumii iar barbarii cad !S-a-ntors trimisul nostru din solie,Cu veste rea, la Porţile de Jad !Cu oştile ce face Hanul, oare ?În răsărit veni-vor, la hotar ?Sâ cainez sau nu, căzuta floare ?Sunt singură de mult, şi-i toamnă iar ...Traducere de Eusebiu Camilar
Citește mai departe
Fiule! Aici unde calci, sângele se preschimbă-n fantasmă. Piatra se înfioară pe treapta dură a memoriei. Suflă tramontanul războiului gol și în adâncul nopții zbuciumate se contopesc moartea și suferința oamenilor. Fiule! Așază-ți în ochii celor nouăsprezece ani soarele dragostei, și ieși-mi în cale. În mâ
Citește mai departe
Fără număr sunt cei ce-au călcat în spațiul acesta al istoriei pe care-l numim Elada în acest secol de fier căruia-i zicem al douăzecelea. Noi desigur știam că spulberă crivățțul rece tot ce iubim dar este foarte nedrept să fie spânzurată de-un arbore,
Citește mai departe
Ce lege te chinuie, ne-nduplecată și cruntă Rostogolindu-te spre unirea cu marea? Singur tu, ziua întreagă, vezi frumusețea, i-auzi dulcele cântec și numai tu o pierzi, amândoi țărmurii-n trecerea ta se scaldă cu nenumărate și vii culori jucându-se pe flori, pe stânci , pe bolovani; Îți mai amintești ch
Citește mai departe
De unde vin? De unde se coboară, În mine, nălucirea lor adâncă? Vor fi rămas din vremi de-odinioară? Se smulg din vremi neîmplinite încă? Din stele chiar vor fi venind! Sau, poate, Vreun băștinaș din alte lumi străbate, Cercetător, atât amar de drum Și la fereastra minții mele bate, Cu-o mână străvezie, ca de fum... O, glasuri care m-ați ales popas, Când n-oi mai fi nici eu decât un glas, Mă veți lua pe calea de apoi, Prin vămile vazduhului, cu voi,
Citește mai departe
Barbar, cânta femeia-aceea, Târziu, în cafeneaua goală, Barbar cânta, dar plin de jale, - Şi-n jur era aşa răscoală... Şi-n zgomot monstru de ţimbale, Barbar, cânta femeia-aceea. Barbar, cânta femeia-aceea... Şi noi eram o ceată tristă - Prin fumul de ţigări, ca-n nouri, Gândeam la lumi ce nu există... Şi-n lungi, satanice ecouri Barbar, cânta femeia-aceea. Barbar, cânta femeia-aceea, Şi-n jur era aşa răscoală... Şi nici nu ne-am mai dus aca
Citește mai departe
Voiam să rămân în septembrie pe plaja pustie și palidă, voiam să mă-ncarc de cenușa cocorilor mei nestatornici și vântul greoi să-mi adoarmă în plete cu apa năvoade; voiam să-mi aprind într-o noapte țigara mai albă ca luna, și-n jurul meu - nimeni, doar marea cu forța-i ascunsă și gravă; voiam să rămân în septembrie, prezentă la trecerea timpului, cu-o mână în arbori, cu alta-n nisipul cărunt - și să lunec o dată cu vara în toamnă... Dar mie îmi sunt sorocite, pesemne, plecări mai dramatice. Mi-e dat să mă smulg din priveli
Citește mai departe