Gabi

Articole postate de Gabi

  • Victor Vlad Delamarina - ĂL MAI TARE OM DIN LUME... 270

    Trâmbiț, dobe, larmă, chihot, Fluier, strâgăt, râs și ropot... Șie să fie? Șie să fie? Iacă-n târg, "minajărie"! O "comegie" d-a cu fiară Și-mprejur lumie șî țară. În căletcă, o măimucă Baș ca omu mânca nucă; Alta, blăstămată, șoadă, Șă țînea numa' în coadă Ș-alcele, mînca-le-ar focu! Nu-ș găsau o clipă locu. Lupi, urși, mâță, oi, cornuce, Fel dă fel dă joavini sluce; Chițorani, ariși și vulturi, Dă prîn

    Citește mai departe

  • Seamus Heaney - ÎN AFARA LUMII... 262

      Ca toată lumea, mi-am aplecat şi eu capul pentru sfinţirea cu pâine şi vin, mi-am ridicat ochii la potir şi la ostie, crezând (ce-o fi însemnând şi asta) că s-a schimbat ceva. Am fost la altar şi am primit misterul pe limbă, m-am întors pe locul meu, am închis repede ochii, am gândit ceva de recunoştinţă, i-am deschis şi-am simţit timpul pornind din loc. N-a fos nicio scenă de confruntare cu mine sau cu un altul. Pierderea s-a întâmplat undeva în afară. Şi totuşi nu pot respinge

    Citește mai departe

  • Seamus Heaney - VIDRA... 273

    Când te-ai scufundat, lumina Toscanei a ezitat o clipă apoi s-a balansat de sus până pe fundul bazinului. ţi-am iubit capul ud, braţele despicând apa, spinarea frumoasă de înotătoare, umerii ieşind la suprafaţă din nou şi din nou, în acel an şi-n toţi anii de-atunci. Aşteptam cu gura uscată pe pietrele fierbinţi. Erai departe de mine. Transparenţele delicate, aerul ca interiorul unui bob de strugure, erau subţiate, dezamăgite.

    Citește mai departe

  • Seamus Heaney - La mure... 257

    Spre sfârşitul lui august, după ploile grele şi soarele de-o săptămână, se coceau murele. La început doar una, un cocoloş mov, strălucitor printre altele, roşii, verzi, tari ca nişte noduri. O mâncai şi dulce îi era carnea ca sângele îngroşat: sângele verii în ea lăsând pete pe limbă şi poftă de cules. Cele roşii s-au înnegrit şi pofta ne-a trimis cu bidoanele pentru lapte, toate oalele şi cutiile până unde mărăcinii zgârâiau şi iarba udă ne albea cizmele, În jurul izlazelor, câmpurilor de porumb, rândurilor de cartofi am răscolit tufele şi am cules până am umplut vasele. Până când pe fund s-au adunat cele verzi şi deasupra, stropi

    Citește mai departe

  • Lucian Blaga - O toamnă va veni... 271

     O toamnă va veni cândva târziu, când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând și strâns vei atârna de mine cum atârna o cunună de flori uscate de stâlpul alb de marmora al unei cripte. O toamna va veni și-o să-ți despoaie de primăvară trupul, fruntea, nopțile și dorul și-ți va răpi petalele și zorile lăsându-ți doar amurgurile grele și pustii. O toamnă va veni și mașteră, din toate florile ce le-ai avut vreodată numai pe-acelea n-o să ți le ia, ce-o să le-așterni peste mormânturile tuturor, acelora, care se duc în veci cu primăvara ta.

    Citește mai departe

  • Johann Wolfgang Goethe - REGELE IELELOR... 252

    Cine trece călare haihui Prin noapte? E tatăl cu fiul lui; Îl ţine în braţe şi stropii îl scald, Cu pieptul îi ţine copilului cald. - Băiatul meu tu fruntea ţi-o drege. - Priveşte tată al ielelor rege Coroana-i sclipeşte lumină nebună. - O nu copile, e ceaţa sub lună. - Copile, copile tu vino cu mine, În lume pierdut fii şi nimeni de tine Nu şti-va. A mea împărăţie Va fi a ta doar, ţi-o dau numai ţie! - Tu tată, n-auzi glasu

    Citește mai departe

  • Manos Spyridakis - Simfonia tăcerii... 285

      Scăldată în clarul lunii de august natura sălbatică pare să se-mblânzească. Tăcerea supremă ce domnește în jur ne obligă la reculegere dând gândului aripi. Chiar și marele fluviu neliniștit se calmează și o stranie pace domnește peste valurile ce bat în retragere. Vocile barcagiilor au amuțit și-acel du-te-vino tăcut al caicelor a tăi

    Citește mai departe

  • Οδυσσέας Ελύτης - Το Μονόγραμμα 286

      ...

    Citește mai departe

  • Odisseas Elytis- Monograma... 259

          Motto: “Cernit voi fi mereu —m-auzi ? —  singur, după tine, -n Paradis !”     I. Brazdelor palmei calea va-nturna Ca un acar, într-altă parte, Soarta O clipă Timpul are să consimtă   Cum altfel, dacă oamenii se iubesc. Cerul va-nfățișa rărunchii noștri

    Citește mai departe

  • Matsuo Basho- Haiku-uri... 277

        Matsuo Basho  s-a născut la Ueno, lângă sanctuarul din Ise (provincia Iga) și a trăit mulți ani la Kyoto devenind  ucenicul -servitor al lui Kitamura Kigin care l-a îndrumat în studiul literaturii. S-a mutat apoi la Edo unde a construit o cabană și în fața ei a plantat un banan de la care și-a luat pseudonimul (Basho- banan). Din 1680 pleacă în pribegie de poezie și sărăcie începând să studieze ZEN-ul. Basho a revoluționat haiku-ul prin crearea  unui stil propriu caracterizat prin noblețe, simplitate și gravitate epurând tristihul clasic de orice joc facil, umoristic și conferindu-i calitatea de sabi (”patină”). În viziunea lui Basho, haiku-ul este o experiență fundamentală în care sentimentul palpită în starea lui primară.  Iată câteva haiku-uri:

    Citește mai departe

  • Odisseas Elytis - Rodia nebună... 281

      Semn de-ntrebare matinal Veselie a perdre haleine     În ogrăzile albe unde suflă vântul de sud Fluierând prin cețoase odăi, spuneți-mi rodia nebună E cea care zvâcnește în lumină împrăștiindu-și rodnicul surâs Cu capriciile vântului și cu șoapte, spuneți-mi e rodia nebună Cea care în frunzare nou-născute se zbate la ceas de utrenie Deschizând în înalturi culorile cu fiori de izbândă

    Citește mai departe

  • Ştefan Augustin Doinaş- Psalmul LXXII... 273

         Prin "rugăciunea inimii" din mine aştept, ca-n mucezeala unei mine fără ieşire, -n care mă sufoc, să mă străpungi de sus, şi să iau foc. Cu toate gândurile-n slobozie şi corpul ca o pată străvezie a sufletului, să mă înfăşor în jurul fulgerului Tău uşor. Şi tot ce carnea nu va fi în stare să smulgă prin extaz din întristare,

    Citește mai departe

  • A. E. Baconsky- Meditație în ritm de maree... 296

         Numai tăcând și gândindu-te singur la toate,ajungi să-nțelegi că din tot ce-ai fi vrut prea puține rămân lângă tine,numai văzând cum se-aprind și se sting noapteatoate cărările tale greșite – numai lăsândsă te-nvăluie pulberea lor vei ajunge să știică regretul e șarpele galben pe care-ntr-un visîl auzeai ca pe-un râu adormind la picioarele tale,adormind și trezindu-se iar. Fără cuvânt, fără strigăt:drumul pe care-ai umblat, ori că-l strigi, ori că-l fluieri,nu se va-ntoarce la tine; ghemul lui negru și bruncineva l-a zvârlit în ocean. Decât orice părere de răue mai bună tăcerea. Numai tăcând și gândindu-te singurajungi să-nțelegi că trecutul e-o casă pustie,pentru toate păcatele tale izbăvirea e numai în timp, e numai în roșu,e numai î

    Citește mai departe

  • Lucian Blaga- Psalm... 274

        Iubind - ne-ncredințăm că suntem. Când iubim Oricât de-adâncă noapte-ar fi, Suntem în zi, Suntem în Tine, Elohim. Sub lumile de aur ale serii Tu vezi-ne, cutreierând livezile. Umblăm prin marea săptămână Gând cu gând și mână-n mână.   Și cum am vrea să Te slăvim Pentru iubirea ce

    Citește mai departe

  • Vasile Voiculescu- Stă sufletul fără iubire... 254

      Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită,C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi ...Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită,Căci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzură dogitaŞi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi.Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,Părăginit într-o livadă şi plin de lacome omizi,Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza încet o roadeŞi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade,Lăsându-i crengile uscate ca nişte sterpe pălămizi.Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată,Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc,La care nimeni nu duce aluatul proaspăt în covatăSă-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile