Gabi

Articole postate de Gabi

  • Mateiu Caragiale - Singurătate... 273

      E-aşa de greu amurgul cu zarea-nsângerată,Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbuşitSe-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată,Şi-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpuratăCă simt cum plânge-n mine ceva nedesluşit. Melancolia face în pieptu-mi să tresalteNeînţelese doruri, în vreme ce-aţipindFiinţa mea de astăzi, în locu-i răsar alteVechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte,Zguduitoare patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreaţă se-mpleteşteLa murmurul ei sumbru plutind în depărtări,Nostalgică gândirea în voie-mi pribegeşteŞi nesfârşit de tristă, se pierde, se topeşteÎntr-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătuşe, ce încă mă mai leagă,De omeneasca fire trept

    Citește mai departe

  • Ion Caraion- Logos... 305

        Ajung cei ce nu se grăbesc.Biruie cine ştie s-aştepte.Mereu e altfel. Cunoaşterea e suferinţă.Viaţa îşi urmează cursul ca o apă curgătoare.Ai adormit pe flori sălbatice, Sângele vântului picură prin copaci.Plecăm din nou din lucruri, din ceţuri şi din şoapte, Am văzut răsărituri şi apusuri de soare, răsărituri şi apusuri de lună.Totul e unic. Mereu e altfel.Cunosc paloarea şi nebunia, aşa cum îmi cunosc braţele acestea obosite de aduceri aminte.Viaţa şi-a urmat ei însăşi ca o apa curgătoare...Osemintele lunii întreabă de noi prin văzduh.O gură s-a aplecat să bea apa din noapte..Şi din clipa aceea ai aşteptat sfârşitul ca pe-o ademenire...Ţi-au fost dragi păsările, apele şi arborii, Dar n-ai avut nici păsări, nici arbori, nici ape...

    Citește mai departe

  • Rabindranath Tagore- Tu m-ai făcut nesfârșită... 259

        Tu m-ai făcut nesfârșităașa a fost plăcut înaintea Ta:o gingașă cupă ce-o deșerțiși o-ndestulezi mereu cu proaspătă viață,un flaut de trestie ce sună pe dealuri și prin văimelodii veșnic noi suflând peste ele.La nemuritoarea-ți atingere,inima-mi îmbătatăinundă și-n valuri de nespus se revarsă.Pentru darurile-ți nesfârșite,ca să le pot primi,am doar mâinile acestea strâmte.Și timpurile trecși tu-mi dăruieștiși mereu rămâne loc pentru a umple.

    Citește mai departe

  • Tadeusz Rozewicz – Nu vă rușinați... 263

      Nu vă rușinați de lacriminu vă rușinați de lacrimi tineri poeți.Luna și noaptea înstelatădragostea curată și ciripitul păsărelelorsă vă încânte.Să nu vă fie teamă că zburațistelele că le atingețicomparați ochii cu stelele.Să vă miște ghioceiifluturașii galbenirăsăritul și apusul soarelui.Dați boabe porumbeilor blânzicu zâmbetul pe buze observațicâinii florile rinocerii și locomotivele.Vorbiți despre idealurideclamați ode ale tinerețiisă aveți încredere în pietonii străini.Cu naivitate să credeți în frumoscu sentimente nobile să credeți în om.Nu vă rușinați de lacriminu vă rușinați de lacrimi tineri poeți.

    Citește mai departe

  • Vicente Huidobro- Poezia este un atentat celest... 315

        Sunt absent, dar în fundul acestei absențee o așteptare de mine însumiși această așteptare e un alt mod de prezență:așteptarea întoarcerii mele.Eu sunt în alte lucruri,eu călătoresc dând puțin câte puțin din viața meaunor arbori și unor pietrecare m-au așteptat de multe veacuri.Au obosit de așteptare și s-au culcat.Eu nu sunt și sunt.Sunt absent și sunt prezent în ipostaza de-așteptare.Ei doreau limbajul meu pentru a se exprimași eu doream limbajul pentru a-i exprima.Aici e greșeala, greșeala cea cumplită:Neliniștit și vrednic de plânspătrund tot mai deplin în aceste plante,îmi dezbrac toate veșmintele,îmi cad cu-ncetul cărnurile moi,scheletul meu e năpădit de scoarță,și mă prefac într-un copac. De-atâtea orim-am preschimbat în alte lucruri...E dureros și plin de gingășie.Aș pute

    Citește mai departe

  • Edith Södergran - Țiganca... 281

        Sunt o țigancă dintr-o țară străină,țin cărțile de joc în mâinile tuciurii pline de taine.Trec zile și zile, mereu monotone și mereu felurite.Îndărătnic îi privesc pe oameni în față.Cărțile mele ard: Ce știu ei?Știu ei oare că imaginile trăiesc?Știu ei oare că fiecare carte-i un destin?Știu ei oare că fiecare carte ce-mi cade în mânăare mii de tâlcuri adânci?Nimeni nu știe că mâinile astea caută ceva,nimeni nu știe că mâinile astea au fost predestinatecu mult înainte.Că mâinile astea sunt obișnuite cu toate lucrurileși totuși pretutindeni se prind numai de un vis.Puține mâini ca astea se mai află în lume.Aceste minunate mâini de răpitoaresub pânza roșie le ascundîn melancolie și încăpățânare, aceste mâiniputernice și împodobite cu inele.Ochii aceștia negri privesc în dorul fără sfârșit.

    Citește mai departe

  • Octavio Paz- Dincolo de iubire... 280

            Toate ne amenință:timpul care împarte pe viu,precum macetele vipera,pe cel care-am fost de cel ce voi fi,conștiința și transparența străbătută,ochii, orbiți de lumină,numele noastre ce se înalță între tu și eu,aidoma unor pustiuri neînvinse de vreo trompetă.Nici visul cu imaginile răzbite,nici delirul cu spuma-i profetică,nici iubirea cu dinți și cu unghii,nici ele nu ne ajung.Dincolo de noi, la frontierele lui a fi și a se afla,ne cheamă o viață mai blândă.Afară, noaptea respiră, cucerește tăriidoldora de frunzișuri, de oglinzi ce reflectăfructe, gheare și ochi,de corpuri, făcându-și drum spre alte corpuri.Culcă-te aici, pe litoralul spumos,nu cădea în melancolie:tu de asemenea aparții a

    Citește mai departe

  • Octavio Paz- Piatră nativă Lui Roger Mounier... 236

              Lumina pustiește tăriileMulțimi de imperii căzândeOchiul, acostat de lumină, ezităState enorme cât insomniaCaldarâm din oaseToamnă fără sfârșitSetea-și descoperă izvoarele ei ascunseUltimul propovăduitor predică în pustiuÎnchide ochii și ascultă cum cântă lumina:Amiaza își face cuib în timpanele taleÎnchide și deschide ochii:Nu mai e nimeni pe lume,Nici chiar tuCeea ce nu-i piatrăE lumină, lumină... traducere de Ion Renițădin volumul Traduceri din poezia universală,Editura Știința. Arc 2004

    Citește mai departe

  • Octavio Paz- Axis... 229

            Prin arcadele de sîngecorpul meu în corpul tăuizvor de noaptelimba mea de soare în pădurea tafîntînă corpul tăuEu, ovăz roșuPrin arcadele de oaseeu noapte, eu apăeu pădure care avanseazăeu limbăeu corpeu os de soarePrin arcadele de noapteizvor de corpuritu noaptea ovăzuluitu pădure în soaretu apă care așteaptătu fîntînă de oasePrin arcadele de soareNoaptea mea în noaptea tasoarele meu în soarele tăuovăzul meu în fîntîna taPrin arcadele corpuluiapă în noapteCorpul tău în corpul meuIzvor de oaseIzvor de soriTraducere: Paul Doru Mugur

    Citește mai departe

  • Octavio Paz - Scrisoare de acreditare (Cantată) 237

         I                      Între noapte şi zi                     se află un teritoriu indecis.                     Nici lumină, nici umbră:                                                 timpul.                     Ora, pauză precară,                     pagină înnegrindu-se,                     pagină pe care scriu,                     lent, aceste cuvinte.                                        După amiaza                     este o cenuşă care se consumă

    Citește mai departe

  • Octavio Paz - Coda... 237

                                           A iubi este poate a învăţa                     să mergi în lume.                     A învăţa să stai tăcut                     ca stejarul şi teiul din fabulă.                     A învăţa să priveşti.                     Privirea ta semănătoare.                     A plantat un arbore.                                                 Vorbesc                     pentru că mişt

    Citește mai departe

  • Avi Avital & Omer Avital - Lonely Girl... 233

      ...

    Citește mai departe

  • Iannis Ritsos- Invizibila ciocârlie... 234

        Soare neașteptat peste pomii-nghețați Tremură-n aer o făgăduință mai veche. Undeva, ascunsă-n albăstrime, o ciocârlie urcă Și glasul ei vertical, ca o nevăzută sfoară luminoasă, Îți cuprinde încheietura mâinii, îți ridică mâna, obligându-te Să faci un semn prietenos, să saluți copiii care se joacă-n curtea școlii Sau munții cristalini, departe, departe de tot, aburiți de răsuflarea unui vis, Sau ridul negru al unei crengi desfrunzite Care crestează tinerește, fruntea lumii.

    Citește mai departe

  • Iannis Ritsos- Încercarea sincerității... 227

        Sinceritatea -spuse- e și ea o platoșă, poate cea mai sigură, o platoșă pentru cei goi. Nimeni nu-ndrăznește să lovească într-un om gol. Dinspre partea mea, eu sunt întotdeauna îmbrăcat-spuse. L-am privit- tremura în nuditatea lui. Doar ochii îi luceau ca doi nasturi mari care-i încheiau frumusețea.     Aceasta se întâmpla în clipa când toate bicele-i plesniră -iar ochii i se lățeau mereu nu ca doi nasturi acum, ci ca două limbi purpurii

    Citește mai departe

  • Te amo - Pablo Neruda - (Premio Nobel)... 235

      ...

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile