Gabi

Articole postate de Gabi

  • Pablo Neruda - Si tu me olvidas... 243

      ...

    Citește mai departe

  • Pablo Neruda - Poema 20... 241

      ...

    Citește mai departe

  • 1947: Neruda recita "Alturas de Macchu Picchu" (completo) 242

      ...

    Citește mai departe

  • Vasile Voiculescu –Horeb lăuntric... 247

        Urc muntele de gând cu aspre galbeCătând frunzarulrugului aprins:Doar mugetele tunetelor albeMă vor vesti că,Doamne,te-am atins Şi-şi vor croi,făcându-le puzderii,Pe mătcile urechilor drum nou,Că,până-n fund,bulboanele tăceriiS-or turbura sub bulgări de ecou. Atunci scoţând sandala minţii moale,Păşind în vârful gândurilor goale,Voi cuteza să calc pe spirit pur.  

    Citește mai departe

  • Cesare Pavese - Lo steddazzu*... 238

      Omul cel singur se scoală când marea e încă în beznăŞi stelele pâlpâie. O adiere ca o boare caldăVine de pe ţărm unde e matca măriiÎmblânzind răsuflarea. Este ora când nimic altceva nu sePoate petrece. Până şi pipa-ntre dinţiAtârnă stinsă. Noptatec blândul zbucium al valurilor.Omul cel singur a aprins de-acum un foc mare de crengiŞi se uită cum înroşeşte pământul. Marea, şi ea,În curând va fi precum focul, înveşmântată-n văpăi. Nu-i lucru mai amar decât zorii unei zileÎn care nimic nu se poate petrece. Nu-i  lucru mai amarDecât să te simţi zadarnic. Atârnă de cer ostenităO stea verzuie, surprinsă de zori.Zăreşte marea încă în beznă şi tufişul de focLa care omul, ca să-şi facă de lucru, se-ncălzeşte;Se uită şi cade de somn printre munţii posomorâţiUnde e un pat de ză

    Citește mai departe

  • Cesare Pavese- Femei pătimaşe... 241

        Fetele la apusul soarelui se bagă în apă,Pe când marea se evaporă, cât vezi cu ochiul.În pădure frunzele tremură, iar când ies afarăPrecaute călcând pe nisip, se  aşează la ţărm. SpumaÎşi vede de jocurile ei zbuciumate cât e ţărmul de lung. Fetelor le e teamă de algele scufundateSub valuri, căci te-apucă de picioare şi de umeri:De tot ce-i goliciune a trupului. Se-ntorc repede la mal,Zicându-şi pe nume, şi uitându-se una la alta.Chiar şi umbrele pe fundul mării, în beznăSunt enorme şi se văd mişcându-se şovăitoare,Parcă atrase de trupuri ce trec. Pădurea E un refugiu tihnit pe când soarele asfinţeşte,Mai sigur ca prundişul , dar fetelor negricioaseLe place să se arate stând încolăcite-n cearşaf.

    Citește mai departe

  • Serghei Esenin-Nu regret, nu mă jelesc, nu strig... 334

          Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,Toate trec ca floarea spulberată.Veştejit de-al toamnei mele frigNu voi mai fi tânăr niciodată.N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum,Inimă răcită prea devreme.S-o pornesc din nou desculţ la drumStamba luncii n-o să mă mai cheme.Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,Pui pe buze flacăra pornirii.O, pierdutul prospeţimei harCu vioiul clocot al simţirii!În dorinţi încep zgârcit să fiu,Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?Parcă pe un cal trandafiriuVesel galopai de dimineaţă.Toţi suntem vremelnici pentru veciRar ning fagii frunzele deşarte…Binecuvântat să fie deciCă trăiesc şi că mă duc spre moarte. Trad : George Le

    Citește mai departe

  • Ioan Alexandru- Omul... 245

        Cu omul din spatele meuducem împreună o uşă – lemnul din care-iînchipuită brutal e ud şi greu de zgâriat.Ca şi cum toate bătăliile absurde ale lumiicu cai, săgeţi şi coifuri ar fi avut nemijlocitloc pe întinsurile ei.Câmpia mucedă ne hărţuie din urmă.Suntem în zori şi coborâm o pantă.Azi-noapte a plouat şi lunecăpământul sub călcâie.Cămăşile albe umflate de vânt - parcă ducem un mort printre valuride grâu nemişcat. Omul ar trebuisă fie în faţă. E mai înalt şipanta coborând-o toată greutateaa năvălit pe mine şi mi se umflăvenele la gât şi-aş vrea grozavsă trag o înjurătura. Cine eşti, omule?Când alunec eu, omul din spaterâde cu gura lui de roată dărâmată.Când lunecă el, eu aproape mă prăbuşescde n-ar fi uşa, gunoi de lemn, un fel de echilibru.Mergem încet spr

    Citește mai departe

  • Ana de Noailles- Voluptate... 235

        Ce seară! Ceru-i sumbru; vorbim cu glasuri joase; Căldura şi parfumul se prigonesc ciudoase. Lovită,-o stea se bate cu palele de vânt, Să-şi ţină ochiul ager deschis şi luminând. Trist, cerul greu de nouri şi de furtuni, trimite, Spre-a-mbălsăma-n tăcere potecile umbrite, Miresmele-adunate din mii de trandafiri Ce-şi povestesc, cu lacrimi, durere şi iubiri. Castanii vechi, cu floarea lor albă

    Citește mai departe

  • Jacques Prevert- Această dragoste... 234

        Această dragosteatât de violentăatât de firavăatât de tandrăatât de disperatăaceastă dragostefrumoasă ca ziuaşi urâtă ca vremeacând vremea e urâtăaceastă dragoste atât de adevăratăatât de frumoasăatât de fericităscăldată-n bucurieşi-atât de derizorietremurând de spaimă ca un copil în beznăşi totuşi sigură de eaca omul calm în miez de noapteaceastă dragoste ce sperie pe atâţiaşi-i face să vorbeascăşi-i face să blestemeaceastă dragoste păzităpentru că noi o păzimaceastă dragostehăituită, rănită, călcată-n picioare, isprăvită,negată, uitatăaceastă dragoste-ntreagăatât de vie încăşi însorităeste dragostea taeste dragostea meaa celui care-a fostacest lucru purureaaltulşi mereu neschimbatla fel de-adevărată ca o plan

    Citește mai departe

  • Mircea Cărtărescu - Când ai nevoie de dragoste... 229

        când ai nevoie de dragoste nu ti se dă dragoste. când trebuie să iubești nu ești iubit. când ești singur nu poți sa scapi de singurătate.când ești nefericit nu are sens să o spui. când vrei să strângi în brațe nu ai pe cine.când vrei să dai un telefon sunt toți plecați.când ești la pământ cine se interesează de tine?cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată? fii tu lângă mine, gândește-te la mine.poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,nu mă parasi, căci n-aș mai suporta încă o ruptură.fii lângă mine, tine cu mine. întelege-mă, iubește-mă, nu-mi trebuie partuze, nic

    Citește mai departe

  • J.L. Borges- Remușcare... 241

      Am comis cel mai grav dintre păcatele Pe care le poate comite un om. N-am fost Fericit. Fie ca gheţarii uitării Să mă târâie şi să mă piardă, necruţători. Părinţii m-au zămislit pentru jocul Riscant şi frumos al vieţii, Pentru pământ, apă, aer, foc. I-am înşelat. N-am fost fericit. Împlinită nu le-a fost Speranţa cea tinerească. Mi-am dăruit mintea Îndărătniciei simetrice

    Citește mai departe

  • Radu Stanca- Corydon... 239

          Sunt cel mai frumos din oraşul acesta, Pe străzile pline când ies n-am pereche, Atât de graţios port inelu-n ureche Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta. Sunt cel mai frumos din oraşul acesta. Născut din incestul luminii cu-amurgul, Privirile mele dezmiardă genunea, De mine vorbeşte-n oraş toată lumea, De mine se teme în taină tot burgul. Sunt Prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul... Nu-i chip să mă scap de priviri pătimase, Prin parul meu vanat, subtiri trec ca ata, Si toti ma intreaba: sunt m

    Citește mai departe

  • Marin Sorescu – Rânduieli... 239

          La noi muierea pupa mâna bărbatuluiPână mai adineauri – zicea Marin al lui Pătru,Şi din dumneata nu-l scotea niciodată,Îi făcea trei, patru copii, dar nu îndrăznea să-i zică tu,Cele mai mândre, care se ambiţionau, nu-i ziceau nicicum.Femeia are socotelile ei, ea să ţină de coada cârpătorului,Să ţină oala de mănuşă, la foc, să stea ciucită la vatrăŞi să lase politica – de asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni –Femeia, ce ştie femeia?Ea să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirele pe corlată,Să f

    Citește mai departe

  • Marin Sorescu -Dacă nu cer prea mult... 236

        - Ce-ai lua cu tine,Dacă s-ar pune problemaSă faci zilnic naveta între rai şi iad,Ca să ţii nişte cursuri?- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,Dacă nu-ţi cer prea mult.- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,Te-ar ţine de vorbă,Ţi-ar împuia capul cu fleacuriŞi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.- Te implor, taie-mi cartea,O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mineO sticlă de vin şi-o femeie.Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.- Ceri prea mult.Ce-ai dori să iei cu tine,Dacă s-ar pune problemaSă faci zilnic naveta între rai şi iad,Ca să ţii nişte cursuri?- O sticlă de vin şi-o femeie,Dacă nu cer prea mult.- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?Mai bine tăiaţi-mi

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile