Doamnei Eugenia Brediceanu Eram aşa de obositşi sufeream.Eu cred că sufeream de prea mult suflet.Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapeleşi ochii înroşiţi de neodihnă.Pierdut - m-am întrebat:Soare, cum mai simţi nebuna bucuriede-a răsări?Şi-n dimineaţa-aceea fără somncum colindam cu paşi de plumbîntr-un ungher ascuns am dat de-un leagan.Păianjenii-şi teseau în el măruntele lor lumi,
Citește mai departe
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,Decât un nume adunat pe-o carte.În seara răzvrătită care vineDe la străbunii mei până la tine,Prin râpi şi gropi adânci,Suite de bătranii mei pe brânci,Şi care, tânar, să le urci te-aşteaptă,Cartea mea-i, fiule, o treaptă Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.Ea e hrisovul vostru cel dintâi,Al robilor cu saricile, plineDe osemintele vărsate-n mine Ca să schimbăm, acum, întâia oară,Sapa-n condei şi brazda-n călimară,Bătrânii-au adunat, printre plăvani,Sudoarea muncii sutelor de ani.Din graiul lor cu-ndemnuri pentru viteEu am ivit cuvinte potriviteŞi
Citește mai departe
Într-un sumbru miez de noapte cînd, sleit şi slab, în şoapte,Cercetam doctrine stranii strînse-n jerpelit cotor, Şi picam de somn, – de-odată, auzii o foarte-nceată Lovitură repetată-n uşa mea izbind uşor. „E vreun călător”, şoptit-am, „care ciocăne uşor, – Doar atît – un călător.” Ah, mi-aduc aminte – ceaţă, şi-un decembrie de gheaţă; Lent agonizînd tăciunii-şi l
Citește mai departe
Tu tot mai trăieşti, bătrână mama?Ţie cu supunere mă-nchin!Mica-ţi casă seara de aramăLumineaz-o paşnic şi senin.Mi se scrie că eşti tulburată,Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,Că ades baţi drumul supărată,În paltonul vechi şi demodat.În albastre seri ţi se năzareGând pustiu, ce lacrimii dă val, -Că la crâşmă, într-o-ncăierare,Mi s-a-nfipt în inima-un pumnal.Mama, nu-i nimic! Delirul furăGândul tău, ducându-l spre prăpăd;Nu-s beţiv chiar în aşa măsurăCa, pierind, să nu te mai revăd.Ca-n trec
Citește mai departe
Poemul a fost scris în 1935 în orașul Orenburg, din Ural, unde Victor Serge, scriitor francez și dizident sovietic, fusese deportat. Manuscrisul original se află în arhivele KGB. Pe Panait Istrati îl cunoscuse în 1927, la Leningrad. Victor Serge a avut un rol covârșitor în distanțarea lui Panait Istrati de regimul stalinist. Prietenia lor a fost atât de puternică încât în 1928 când Victor Serge este arestat, Panait Istrati intervine la GPU și obține eliberarea lui. Cum și în ce fel aflase Serge de moartea lui Istrati nu se știe. De la Orenburg a fost transportat la Moscova în aprilie 1936, apoi trimis spre Occident datorită lui Romain Rolland care intervenise pe lângă Stalin și Henrih Iagoda, șeful GPU.
Citește mai departe
— Lino, zice domnul, întinzând slujnicei o piesă de cinci lei, eu am sunat. Na, du-te la tutungerie Știi unde e tutungeria?Lina se gândește. Nu prea știe. Domnul explică:— În târg peste drum de cofetăria aia mare Lina și-a adus aminte și face “Aha!”— Să te duci acolo și să-mi cumperi un pachet de țigari Intim-club. Și fiindcă Lina abia de trei zile e venită de la țară, domnul o întreabă:— O să ții minte, ori să-ți scriu pe hârtie?Dar Lina vrea să dovedească domnului că e fată deșteaptă. Nu primește să-i scrie.— Las’ ca țin minte. Zic până acolo: ”intinclup”.Și se duce în odaia slugilor să-și puie basmaua în cap, că nu face să se ducă în târg cu capul gol. Pe când se gătește în oglindă, îi pare rău ca n-a îndrăznit să ceara cucoanei să-i dea șapte lei din leafă, ca să-și ia o pereche de pantofi dar mâine diminea
Citește mai departe
fii gata, inima meași-avântă-te-naintelasă-i să întârzie pe cei ce vornumele tău a fost strigatîn cerul dimineții.bobocului de noapte-i este dor de rouădar floarea înflorită strigădupă libertatea luminii.sparge-ți învelișul, inima meași-avântă-te-nainte !Traducere de George Dan
Citește mai departe
acolo, unde cugetul nu se-nspăimântăși unde fruntea se înalță în tărie ;acolo, unde liber ești de a cunoașteacolo, unde lumea n-a fost parcelatăîntre înguști pereți domesticiacolo, unde cuvintele au izvoratdin adâncimea adevărului adevăratacolo, unde truda fără obosealăîntinde brațe spre desăvârșireacolo, unde limpedele râu al rațiuniinu-și pierde firul prin deșertul singuratical obiceiurilor moarteacolo, unde spiritul călăuzit de tinese-avântă-n largul meu lărgindu-seprin faptă și gândireîn acest rai al Libertății, Tată,fă-mi patria să se trezească !Traducere de George Dan
Citește mai departe
Eu aveam morţi, însă i-am ignorat şi-am fost uimit, aşa-mpăcaţi să-i văd, de prompt acasă-n moarte, aşa drepţi, altfel decât li-i faima. Doar tu vii napoi; tu mă atingi, tu bântui, vrei să loveşti ceva, care să sune, Trădându-te. O, nu îmi lua ce-nvăţ încet. Eu am dreptate , tu greşeşti Dacă, mişcată de orice lucru
Citește mai departe
Dar dacă sînt, cuvintele, cazmale? Moartea, atunci, pe dedesubt, nu ți-ar capta decâtecoul.Cuvântul tău buclat este mereu ca aburul ieșit dingurăCând iarna ne așterne pe haine promoroacă.Spiritul nu se vrea întărit, ca o piatră,Și luptă cu nămolul care-i dă ghes să încerce asta.Dar somnul, somnul e-o cazma zgârcită.O, cine vrea să plece, piară-n noaptea pe caren-o mai chinuie durerea. Trad Gellu Naum
Citește mai departe
Te privesc trăind într-o sărbătoare pe careteama mea de-a veni la sfârșit o lasă întunecată. Mâinile noastre se închid pe o stea flagelară.Flautul trebuie din nou cioplit. Abia dacă vârful unui mare soare brutal atinge o zila începutul ei. Nemaiștiind dacă atâta sevă biruitoare trebuiesă cânte sau să tacă, am descleștat pumnul Timpuluiși i-am smuls recolta. Ivitu-s-a un curcubeu multiplu și sterp. Evă solară, poate de carne și de pulbere, nucred în dezvăluirea celorlalți, ci numai în a ta. Cine bombăne să mă urmeze până la portalul nostru.
Citește mai departe
Scurtimea mea nu are lanțuri. Săruturi de sprijin. Părticelele tale împrăștiate formează deodată un corp fără privire. O, avalanșa mea pe dos! Legată toată. Ca un supeu în vânt. Legată toată. Redată aerului. Ca un drum înroșit pe stâncă. Un animal fugind. Adâncul nerăbdării și verticala răbdare contopite. Dansul întors pe dos. Biciul războinic. Limpezii
Citește mai departe
Am pornit, m-am pus pe marş şi habar n-aveam unde putea să mă ducă. Mergeam plin de spaimă, stomacul mi-era în gât şi îmi vuia capul, cred că era aerul îngheţat al morţilor. Nu ştiu. Am pornit, m-am gândit că era păcat să se termine aşa de repede, dar pe de altă parte auzeam chemarea aia enigmatică şi convingătoa
Citește mai departe
Dimineaţa la ceasul rugăciunii,când pe ramuri stă încă proaspătăroua,am auzit lângă minecântecul păsării unice.Iată! Se înalţă aşa de minunat,aşa de limpedeşi răsună în atâta ecouîncât pare că lumea,marea şi larga Lume,toată îl ascultă,firea toată îl audeşi îi răspunde,îl audeşi-l însoţeştepână sus de totla Dumnezeu.
Citește mai departe
După zile de somn şi nopţi cu soareel a ieşit din închisoare îmbrăcatîn haine de nuntă şi joben. Avea un surâs frumos de parcăar fi vrut să schimbe câteva cuvinte cu cineva,căci numai cuvântul poate umplevidul timpului ca apa din interiorul unui vas. Cerul în aprilie era cenuşiu ca piatracu multe crăpături albe.Un cer de ploaie din care uneorifulgerul izbucneşte şi se facevizibil pentru toţi. Lui i se părea că oamenii se salutaufără să-l bage în seamăca şi cum ar fi devenit deodată invizibilpentru ochii lor, transformatîntr-o pânză de ceaţă. O nălucă în colţul străzii Reginei,pentru cei care vor trăi mai departeO fotografie ni-l arată pe el înzăpezitcu haine de sărbătoare şi pălăr
Citește mai departe